Satu Mare: Prins la aproape o lună după ce a evadat din sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dat în urmărire generală după ce a evadat în data de 6 octombrie din sediul Poliţiei Municipale, Vasile Marina, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit ieri de poliţiştii sătmăreni ascunzându-se în podul unei case în comuna Homoroade. 

Poliţiştii din comuna Homoroade au fost sesizaţi iIeri, în jurul orei 13.00, prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112, de către Cosmin M., din localitatea Necopoi, despre faptul că a găsit în locuinţă un bărbat necunoscut. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au găsit în podul locuinţei un bărbat, care s-a prezentat ca fiind „Daniel Pop, din Satu Mare”. Poliţiştii au stabilit că suspectul este Vasile Marina de 34 de ani, din Borleşti, persoană urmărită pe plan naţional, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei şi fals privind identitatea. În data de 6 octombrie, bărbatul a fost depistat de poliţiştii din Viile Satu Mare pe raza localităţii Tătărăşti, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, având aplicate plăcuţe de înmatriculare cu numere false şi fără a poseda permis de conducere. Şi la momentul respectiv bărbatul şi-a declinat o identitate falsă şi fiind condus la Poliţia Municipiului Satu Mare pentru cercetări, a părăsit sediul poliţiei, sărind pe un geam lăsat deschis. În continuare, suspectul urmează a fi cercetat şi pentru tentativă la furt calificat.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite