Satu Mare: Primarul vrea să „stârpească“ distracţia nocturnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Distracţia nocturnă a tinerilor a intrat în vizorul primarului
Distracţia nocturnă a tinerilor a intrat în vizorul primarului

Un proiect al primarului Iuliu Ilyes prevede închiderea localurilor la ora 24.00 sau chiar la 22.00, dacă acestea deranjează locatarii din zonă Proiectul iniţiat de primar va scurta programul de funcţionare a unităţilor cu cel puţin o oră. Patronii sunt revoltaţi şi ameninţă cu instanţa.

CITEŞTE ŞI  - Doar o treime dintre barurile şi restaurantele din Satu Mare respectă legea

Cei peste 200 de patroni de baruri, restaurante, pub-uri, cluburi şi discoteci din Satu Mare au fost puşi pe jar de un proiect de Hotărâre de Consiliu local, prin care programul de funcţionare a localurilor va fi restricţionat până la ora 24.00. Potrivit proiectului de modificare a actualei Hotărâri de Consiliu Local, 284/2008, Primăria va putea să refuze prelungirea programului de funcţionare peste ora 24.00, dacă „funcţionarea unităţii comerciale peste această oră poate duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice în zona unde este amplasată“.

Mai mult, barurile pot fi obligate să se închidă la ora 22.00, prin dispoziţia primarului, dacă se constată că „funcţionarea unităţii duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice a locatarilor din zonă“, iar „desfăsurarea de program muzical“ în unităţile de alimentaţie publică aflate la parterul blocurilor este interzisă. Cei care nu vor respecta noile dispoziţii riscă să rămână fără autorizaţie, la trei sanţiuni consecutive, se arată în proiectul ce urmează a fi votat în şedinţa de Consiliu Local din data de 25 noiembrie.

Avem foarte multe reclamaţii din partea unor locatari care sunt deranjaţi de muzică, gălăgie şi scandalurile nocturne din zona acestor unităţi. Clienţii acestor baruri ies noaptea pe stradă în stare de ebrietate, fac gălăgie şi scandaluri, creând un real disconfort pentru sătmăreni“, spune primarul Iuliu Ilyes. El consideră că această nouă reglementare este necesară. „Trebuie să reglementăm cumva această situaţie, pentru ca oraşul să fie unul civilizat. Patronii de baruri nu au dreptul să facă bani pe liniştea oamenilor“, spune edilul-şef.

„Vom falimenta!“
Patronii spun că iniţiativa primarului îi va duce la faliment. „Eu nu am vecini. Nu se poate să ţi se refuze prelungirea programului doar în baza reclamaţiilor nefondate. În perimetrul clubului, eu am oameni de ordine, iar ceea ce se întâmplă pe stradă este problema autorităţilor“, spune Radu Paşca, administratorul The Score Pub. El susţine că o astfel de decize îi va falimenta afacerea. „O astfel de măsură abuzivă duce la faliment, angajaţii mei vor rămâne pe drumuri, iar statul nu va mai încasa de la mine impozite de zeci de mii de euro anual. Voi acţiona în instanţă Primăria pentru aceste abuzuri“, mai spune Radu Paşca. Proprietarul unui alt restaurant, în care sunt organizate cu precădere nunţi, spune că, dacă va trece acest proiect, patronii vor fi la cheremul locatarilor. „Este o nedreptate ca afacerea unui om să fie la cheremul altora“, spune Vasile Lup. Alţi patroni acuză barurile problemă. „Noi acum suferim cu toţii din cauza unor baruri problemă. Nu sunt de accord să fim băgaţi în aceaşi oală“, spune un alt patron.

VEZI AICI PROIECTUL DE HOTĂRÂRE AFLAT ÎN DEZBATERE PÂNĂ LA DATA DE 15.11.2010

Cum apreciaţi iniţiativa Primăriei Satu Mare?



Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite