Satu Mare: Portret/ Mircea Savu are cea mai mare colecţie de cactuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima seră şi-a construit-o în anul 1975
Prima seră şi-a construit-o în anul 1975

Colecţionar încă din copilărie şi preşedinte al Asociaţiei Aztekium, Mircea Savu deţine în jur de 4.000 de cactuşi pe care îi îngrijeşte în sera de acasă.



Cu toate că nu este un hobby ieftin şi necesită mult timp liber, Mircea nu a renunţat la pasiunea pe care a dobândit-o în copilărie şi îşi îmbogăţeşte frecvent colecţia cu noi exemplare. Bineînţeles, preferatele lui sunt speciile rare. „De mic mi-au plăcut cactuşii, iar de pe la vârsta de 14 ani am început să îmi formez prima colecţie. La început a fost mai greu, dar odată ce am reuşit să stabilesc relaţii cu diverşi colecţionari din ţară totul a venit de la sine“, povesteşte Mircea Savu.

A început să colecţioneze la 14 ani

Mircea Savu a copilărit în Satu Mare. Pe când avea 14 ani a văzut nişte plante care acum i se par banale şi s-a apucat să le strângă. Era vorba de cactuşi. Prima colecţie a format-o prin anii 70 din plante aduse special din Arad şi Oradea. În timp a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari din ţară. Prima seră şi-a construit-o în anul 1975, îşi aminteşte Mircea Savu, iar după anul 1989 a reuşit să stabilească relaţii cu colecţionari de renume din Ungaria sau Austria de la care a adus noi specii. „Recent, am fost plecat la un târg din Cehia, special pentru a aduce noi plante printre care şi Aztekium Riderii şi Hintonii, unele dintre cele mai căutate printre colecţionarii din ţară“, spune Mircea Savu.
Zeci de expoziţii la activ
Începând din anul 1985, Mircea Savu a participat la aproximativ 60 de expoziţii în ţară şi străinătate, multe dintre acestea fiind organizate de Asociaţia Asztekium, al cărei preşedinte este în prezent. „Datorită activităţii noastre, a colecţionarilor de cactuşi, la nivel de ţară s-a format Asociaţia Aztekium, care îşi are sediul în municipiul Satu Mare. Aceasta întruneşte un număr total de 66 de membri dintre care şase suntem sătmăreni. Fiind organizată de obicei o singură dată pe an, următoarea expoziţie de cactuşi va avea loc cel mai probabil prin luna mai, odată cu Ziua Oraşului“, susţine colecţionarul.

Întrebări şi răspunsuri:


ADS: Care sunt cele mai rare şi cele mai scumpe exemplare pe care le deţineţi?

M.S.: Cele mai mari exemplare pe care le deţin în acest moment ajung până la înălţimea de trei metri. Totodată, cea mai bătrână plantă din sera mea are vârsta de 70 de ani şi cântăreşte în jur de 60 de kilograme. Aceasta face parte din familia Ehinocactus Grusonii, o specie rară. De asemenea, deţin plante din familia Ariocarpuşilor, care, în mediu natural, o plantă de zece centimetri ajunge la maturitate la vârsta de 100 de ani. Cel mai reprezentativ cactus pe care îl deţin în acest moment este un Aztekium Hintonii, care este o adevărată raritate şi ajunge la maturitate în 15-20 de ani. De asemenea, în colecţia mea se regăsesc foarte multe plante din familia Euphorbia, care sunt originare din Africa şi imită îndeaproape cactuşii.

ADS: Pe viitor, care sunt planurile dumneavoastră legate de colecţie?

M.S.: Din cauza faptului că o colecţie se îmbogăţeşte frecvent, un colecţionar de cactuşi trebuie neapărat să se axeze pe o anumită categorie de plante. Personal, prefer plantele rare, cum ar fi Ariocarpuşii. Iar pentru că frecvent apar tentaţii de a cumpăra ceva nou, colecţionatul de cactuşi nu este un hobby deloc ieftin. Sunt plante al căror preţ depăşeşte 400 de euro. De asemenea, un hobby ca acesta necesită mult timp liber pentru a găsi plantele dorite şi în special pentru îngrijire.

Ce-i place:


„Îmi plac foarte mult cactuşii mei. De asemenea, am o pasiune şi pentru columbofilie, iar în prezent deţin peste 100 de porumbei din toate rasele“, susţine sătmăreanul.


Ce nu-i place:

Urăşte minciuna, înşelătoria şi nedreptatea. Dacă ar fi după el, ar scoate cuvântul „bussines“ din toate vocabularele.

PROFIL:
Data şi locul naşterii: 19 martie 1946, Craidorolţ, judeţ Satu Mare
Educaţie: Şcoala de Tehnică Radio Tv, promoţia 1968
Familie: Căsătorit, doi copii, Ciprian şi Marius

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite