Mircea Marian a reunit pensionarii sătmăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Marian a implicat pensionarii sătmăreni în acţiuni de voluntariat, revitalizând organizaţia prin  acţiunile de socializare dedicate vârstnicilor

Profil
Născut: 25 iunie 1947, Ardud, judeţul Satu Mare
Studii:Facultatea Electroenergetică Timişoara
Stare civilă: căsătorit, doi copii


Mircea Marian a implicat pensionarii sătmăreni în acţiuni de voluntariat, revitalizând organizaţia prin  acţiunile de socializare dedicate vârstnicilor
Mircea Marian a preluat în urmă cu un an conducerea Asociaţiei Pensionarilor Sătmăreni, reuşind în scurt timp să revitalizeze organizaţia vârstnicilor sătmăreni prin acţiuni dedicate acestora. Inginer constructor de profesie, acesta a reuşit să îşi dovedească în scurt timp calităţile de lider. În numai un an, a cooptat în asociaţie peste 1200 de membri cotizanţi, faţă de circa 200 cât erau în 2009.  „Nu aveam nici sediu, aceasta a fost o prioritate pe care am rezolvat-o. Pe lângă lipsurile materiale, un neajuns al statutului de pensionar este singurătatea, lipsa de socializare. Tocmai de aceea am organizat în ultimul an evenimente prin care să ne sărbătorim colegii. Contează foarte mult acest lucru pentru noi. Ne întâlnim de două ori pe săptămână în cadrul «Clubului Pensionarilor» la restaurantul «Paloma», iar cu ajutorul sponsorilor organizăm excursii în ţară şi străinătate“, spune Mircea Marian.  Despre calităţile sale de manager, acesta spune că secretul succesului este implicarea. „Când munceşti şi te zbaţi vin şi rezultatele. Nu mi-a fost frică să mă angajez în acţiuni care la prima vedere păreau că ne depăşesc posibilităpţile. Dacă te implicit total, toate se pot rezolva“, spune Mirecea Marian.

Poliţia gropilor, o premieră naţională

Mircea Marian a reuşit să implice vârstnicii şi în acţiuni de voluntariat. „Am dorit să ne dovedim utili şi să ajutăm comunitatea. Am semnat un protocol cu Primăria Satu Mare prin care am devenit supervizori legitimaţi ai tuturor lucrărilor de asfaltare din oraş, având dreptul de a controla dacă drumarii îşi fac sau nu treaba. Şi în privinţa salubrizării locale suntem îndreptăţiţi să facem sesizări atunci cânnd este cazul. Colaborăm cu autorităţile, acestea ne sprijină în acţiunile noastre“, spune Mircea Marian.

Întrebări şi răspunsuri

Cum aţi vrea să fie priviţi vârstnicii sătmăreni?

M.M.: Eu cred că ar trebui să fim priviţi ca nişte oameni cu experienţă, chiar înţelepţi, de care societatea are nevoie. Prin acţiunile de voluntariat, şi nu numai, încercă să dovedim că suntem încă utili societăţii, şi că vrem să ne implicăm în problemele comunităţii.

Care este cea mai important problemă cu care se confruntă vârstnicii?
M.M.: Singurătatea. Nu atât problemele materiale, cât singurătatea este cea mai grea încercare pentru vârs tnici. Ceea ce am făcut în ultimul an, prin întâlniri şi excursii a fost de a le mai alina această greutate. Aşteptăm cât mai mulţi membri pentru a construio organizaţie puternică. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite