Satu Mare: Parcarea ilegală devine sport local
0Numărul de maşini depistate ca fiind parcate ilegal a crescut de patru ori în iulie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut.Dacă în luna iulie 2009 au fost blocate doar 261 de maşini parcate ilegal, luna trecută numărul acestora a ajuns la 1075.
Numărul de maşini blocate de la începutul anului de angajaţii Serviciului Public Siguranţa Traficului (SPST) Satu Mare se apropie de 5.000. Dublarea numărului de angajaţi ai Serviciului a făcut ca numărul de şoferi obligaţi să achite taxa de 150 de lei pentru deblocarea roţilor să fie de patru ori mai mare decât anul trecut. „Faţă de anul trecut în luna iulie, când au fost emise 261 de procese verbale de constatare, luna trecută au fost înregistrate 1.075 de astfel de cazuri. Şi luna aceasta se pare că este deja un vârf de astfel de constatări, fiind înregistrate 617 cazuri până în prezent“, spune inspectorul Liviu Maniţa din cadrul SPST Satu Mare. Cuantumul amenzilor a fost luna trecută de 120.000 de lei. Zeci de şoferi primesc zilnic amenzi usturătoare pentru că parchează în spaţiile amenajate fără a achita taxele în vigoare, însă pasibili de amenzi sunt şi cei care parchează în spaţii neamenajate. „Având un număr mai mare de angajaţi reuşim să facem constatări nu doar în zona celor 2.000 de locuri de parcare pe care le administrăm, ci şi pe trotuare sau spaţii verzi. Dacă înainte de suplimentarea numărului de angajaţi se înregistrau circa 18 -20 de blocări pe zi, acestea ajung în prezent la o medie de 60 de maşini blocate pe zi“, spune Adrian Neacşu, şeful SPST Satu Mare. Serviciul din subordinea Primăriei a mai amendat la începutul acestei luni şi 10 taximetrişti, cu câte 2.500 de lei, pentru că nu şi-au achitat taxele pentru spaţiile special amenajate.Anul acesta 206 sătmăreni au contestat în instanţă amenzile aplicate de Serviciul e adminitrare al Parcărilor însă doar circa 20% au avut câştig de cauză. Anul acesta 206 sătmăreni au contestat în instanţă amenzile aplicate de Serviciul e Aministrare a Parcărilor însă doar circa 20% au avut câştig de cauză.