Satu Mare: Microbuze şcolare fără licență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 62 de microbuze școlare verificate la sfârșitul anului trecut, doar patru aveau licenţă de transport. Primăriile şi şcolile au fost notificate să nu folosească microbuze şcolare fără licenţă. În caz contrat riscă amenzi de până la 20.000 de lei.

Doar patru microbuze pentru transportul elevilori, din totalul de 62 existente la nivelul județului, aveau licență de transport prevăzută de lege, la sfârșitul anului trecut. Autoritatea Rutieră Română va desfășura săptămâna viitoare un control la nivel național iar primăriile și școlile de care aparțin transportatorii care vor fi prinși circulând ilegal  vor primi amenzi de până la 20.000 de lei. În plus plăcuțele de înmatriculare vor fi luate de pe mașini iar dacă amenda nu va fi achitată în termen de 30 de zile, transportatorilor li se va suspenda dreptul de utilizare timp de șase luni.

Siguranța elevilor, pusă în pericol
Conducerea agenției ARR Satu Mare spune că în ședința din 8 noiembrie la care au participat toți directorii școlilor care dețin microbuze pentru transportul elevilor , fiecare director și-a luat angajamentul că va rezolva situația cât mai repede. „Chiar dacă au semnat pe proprie, răspundere până în prezent foarte puțini au intrat în legalitate. Vorbim de siguranța elevilor. Practic acești transportatori circulă ilegal, ca să spun așa “, a declarat Nicolae Jurj, șeful agenției ARR Satu Mare. Transportatorilor le lipseşte licenţa pe care primăria sau şcoala ce le deţine ar fi trebuit să o obţină de la ARR, iar şoferii nu au atestat profesional pentru transport persoane, ce poate fi obţinut numai de către cei care au permis de conducere categoria D şi care urmează un curs de specialitate finalizat printr-un examen.

Termen de legalizare
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar, Mariana Brumboiu, transportatorii au termen de intrare în legalitate, începutul semestrului doi. „Termenul a fost stabilit în sedința din luna decembrie. Cel târziu la începutul semestrului doi, transportatorii trebuie să intre în legalitate. Pe perioada vacanței dintre cele două semestre vor avea timp să își rezolve problemele. În mare ei și-au depus actele pentru obținerea licenței“, precizează Mariana Brumboiu.  Nicolae Jurj, șeful agenției ARR, spune că transportatorii nu au primit nici un termen ci pur și simplu li s-a comunicat ca în cel mai scut timp să intre în legalitate, altfel vor suporta rigorile legii. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite