Satu Mare: Majoretele au invadat oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de majorete din România şi Ungaria au invadat în această dimineaţă oraşul. Sute de sătmăreni au fost martorii deschiderii primului Festival Internaţional al Majoretelor organizat la Satu Mare.

Primul festival al majoretelor organizat la Satu Mare la iniţiativa profesorului de sport Csiki Elvira, a debutat la ora 10.00 în centrul oraşului, cu pornire de pe strada Ştefan cel Mare în jurul parcului.

image

Cele peste 200 de majorete au defilat în costumaţii specifice zonei din care vin, iar după defilarea ce a atras privirea sutelor de trecători, echipele şi-au prezentat numerele de dans pregătite pentru festival.

image

Acesta este primul astfel de eveniment la noi în oraş, şi chiar în judeţ însă nu şi ultimul. Csiki Elvira spune că îşi doreşte să dezvolte acest sport în rândul a cât mai multor tinere şi să organizeze nu numai festivaluri, dar şi alte evenimente cu şi pentru majorete, fiind un sport nu doar sănătos din punctul de vedere al mişcării, dar şi cel mai frumos, deoarece combină mişcările finuţe, dansul şi ţinutele frumos colorate.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite