Satu Mare: Centrul oraşului se extinde peste noapte. Cresc şi taxele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a decis să extindă zonele de impozitare. Zona A, adică centrul oraşului, va ajunge astfel până la străzile Wolfenbuttel sau Liviu Rebreanu. Proiectul de Hotărâre privind zonarea municipiului, ce urmează a fi votat luna viitoare de Consiliul Local, are ca efect o nouă majorare a impozitelor pe clădiri şi terenuri pentru toţi sătmărenii.

După majorarea cu 20 la sută a impozitelor locale la începutul acestui an, municipalitatea a decis o nouă mărire a taxelor, cu circa 5 la sută, prin rezonarea întregului oraş. Dacă până în prezent Zona I, sau Zona A,  era cuprinsă între bulevardul Transilvaniei şi zona străzii George Coşbuc, aceasta se va extinde în nord, până în zona străzilor Wolfenbuttel sau Liviu Rebreanu. Cea mai mare parte a oraşului se transformă, conform proiectului, din zonă de impozitare de tip C în zonă B, şi va ajunge până la strada Vulturului sau Căprioarei , pe malul stâng al Someşului, respectiv străzile Aurel Vlaicu şi Alexandru Odobescu, în nordul oraşului.

Impozite mai mari
Dacă până acum, într-o zonă de tip C un sătmărean plătea un impozit de 159 de lei pentru un apartament de circa 90 de metri pătraţi, transformarea în zonă de tip B îi va majora impozitul, de anul viitor, la 167 de lei, respectiv 174 de lei pentru un apartament în zona A. Statutul de zonă B sau A pe care sătmărenii îl vor resimţi mai degrabă în facturile anuale va aduce municipalităţii aproape 450.000 de lei în plus la bugetul local. Dacă până acum sumele de încasat din impozitul pe clădiri şi terenuri ajungeau la circa 1.765.000 de  lei, acestea vor fi de anul viitor de peste 2.211.000 de lei.

„Taxele dau valoarea de piaţă“
Reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale (DTIL) Satu Mare explică viziunea asupra zonelor de impozitare, dar şi caracteristicile „confortului“ specific fiecărei zone.  „Oraşul s-a extins, iar noi trebuie să actualizăm aceste taxe. Noua zonă de tip A va cuprinde doar străzi cu asfalt şi utilităţi, dar şi apropiate de centrul istoric, de instituţii. În noua zonă de tip B, sunt prevăzute străzile asfaltate, cu utilităţi existente sau în curs de introducere“, spune Dan Mirel, purtătorul de cuvânt al DITL Satu Mare. Acesta mai spune că o altă explicaţie pentru majorarea taxelor prin rezonare este dată de piaţa imobiliară. „Valoarea imobilelor au crescut în ultimii ani, aşa că trebuie să existe şi o astfel de actualizare a taxelor.  Zona şi valoarea impozabilă a clădirii sunt referinţe pentru piaţa imobiliară“, mai spune Dan Mirel. Specialiştii imobiliari sunt însă de altă părere. „Rezonarea nu are nicio legătură reală cu piaţa imobiliară. Valoarea de impozitare creşte, însă piaţa imobiliară a scăzut în ultimii doi ani şi cu 40 la sută. Este doar o încercare eşuată de justificare a unor noi taxe“, spune Aurel Răcuţan, manager în domeniul imobiliar.  Nici sătmărenii nu par încântaţi de ideile edililor. „Eu locuiesc lângă cimitir. Ce zonă B să fie, când aici e ca la ţară? Aici mai creşte omul o găină, un animal.  Vor numai să tragă banii de pe noi“, spune Olah Alexandru, unul dintre locuitorii străzii Liviu Rebreanu, viitoare zonă B, la marginea zonei A.


Dezbatere
Proiectul este în dezbatere publică până în 15 octombrie, dată până la care sătmărenii îşi pot transmite nemulţumirile sau, din contră, părerile positive, la Registratura Primăriei Satu Mare ori pe site-ul municipalităţii. 


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite