Satu Mare: Căpşunii de Turulung invadează pieţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii producători de căpşuni din Turulung au ajuns în acest weekend în pieţele din satu Mare. Preţul unui kilogram de căpşuni de producţie autohtonă a crescut faţă de anul trecut, în medie, cu 2 lei.

În acest weekend, pe tarabele pieţelor sătmărene au apărut primii vânzători de căpşuni de producţie autohtonă. Majoritatea comercianţilor sunt din satul Turulung. Ei cred că vânzările vor merge anul acesta mai prost decât anul trecut.
Din cauza vremii capricioase din aprilie, mulţi dintre producătorii locali au pierdut până la jumătate din recoltă. Asta pentru că la sfârşitul lunii trecute, din cauza temperaturilor de sub 0 grade Celsius, o parte din culture au fost compromise.
Deşi au mai puţină marfă, căpşunii se vând bine chiar dacă preţul kilogramului a crescut faţă de anul trecut. Dacă în 2010, un kilogram de căpşuni timpurii costa între 10 şi 13 lei, anul acesta comercianţii cer 15 lei pe kilogram. Preţurile vor scădea treptat, odată cu recolta din luna mai.
Unii comercianţi vând chiar şi 120 de kilograme pe zi. „Sunt foarte scumpi căpşunii. Mi se pare enorm de mult să dai 15 lei pentru kilogram, dar am o fetiţă şi, dacă vrea căpşuni, trebuie să îi dau, nu am ce să fac. Sper că preţul va mai scădea săptămânile viitoare”, spune Maria Molnar, o sătmăreancă în vârstă de 39 de ani.
Recoltă slabă şi întârziată
Laszlo Berki şi Gheorghe Petca sunt doi dintre zecile de producătorii locali din localitatea Turulung care au ieşit în acest sfârşit de săptămână cu căpşunii la tarabă. Laszlo are 60 de ari, iar Gheorghe peste două hectare pe care le cultivă cu căpşuni. Ei spun că ar fi ieşit încă de săptămâna trecută să vândă la piaţă, doar că vremea rece le-a compromis o bună parte din recoltă. „Anul acesta a îngheţat la sfârşitul lui aprilie. Anul trecut a plouat cu gheaţă. În fiecare an se întâmplă câte ceva, dar sper să pot scoate un profit fumuşel care să-mi amortizeze investiţia. E scumpă şi mâna de lucru, şi echipamentele. Doar pe o pompă dai câteva sute de euro. Şi folia cu care acoperim căpşunii este foarte scumpă”, spune Gheorghe Petca.
Cifre: 15 lei costă kilogramul de căpşuni la producătorii din Turulung.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite