Satu Mare: Au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon
0Doi tineri, soţ şi soţie, ambii în vârstă de 21 ani au fost găsiţi aseară morţi în locuinţa lor situată pe Calea TRaian numărul 3, chiar de către propria familie. Potrivit autorităţilor aceştia au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon.
„Noi am ajuns la ora 19.30, însă cele două persoane erau decedate, aşa că a fost chemată Poliţia“, spune Brigitta pastor, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Satu Mare. Urmare a solicitării dumneavoastră, E.ON Gaz Distribuţie vă pune la dispoziţie următoarele informaţii:
Potrivit EOn Gaz, în imobil, au fost identificate două sobe alimentate cu gaze naturale care prezentau improvizaţii şi un aparat pentru prepararea apei calde (APAC), instalat fără forme legale. De asemenea, sistemul de evacuare a gazelor arse era necorespunzător, fapt ce a determinat acumularea gazelor arse în încăpere provocând, cel mai probabil intoxicaţia cu monoxid de carbon a celor doi tineri. Organele de cercetare abilitate au demarat o anchetă care va stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.