Satu Mare: Asistaţi social puşi la muncă de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma anchetelor sociale efectuate de primării, numărul beneficiarilor venitului minim garantat a scăzut în acest an la jumătate. Alocaţii de susţinere a familiei nu mai primesc un număr de peste 12.000 de persoane din judeţ.

Dacă în luna martie a anului trecut, numărul beneficiarilor de venit minim garantat se ridica la 6.577 de persoane, iar numărul celor ce încasau alocaţii de familie sau monoparentală se ridica la peste 18.600 de persoane, în acest an, numărul beneficiarilor de ajutoare a scăzut cu 50%. În luna martie a lui 2011, în evidenţele Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Satu Mare figurau 3.436 de beneficiari ai ajutorului social şi 5.756 de beneficiari ai alocaţiilor de susţinere a familiei. Alocaţiile de susţinere cuprind anul acesta alocaţia de familie şi cea a copiilor cu un singur părinte.
Plata venitului minim garantat se face începând din acest an de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) Satu Mare. Primăriile de care aparţin asistaţii social au avut termen până în 31 martie pentru a face anchete şi a stabili dacă există sau nu nereguli. Primăriile cu cei mai mulţi asistaţi social sunt Carei, Pişcolt, Socond, Ardud, fiecare dintre acestea cu peste 200 de beneficiari.
Bani contra muncii în folosul comunităţii
Conform noilor reglementări, de venitul minim garantat pot beneficia numai persoanele care prestează muncă în folosul comunităţii sau ai căror membri de familie o fac. Beneficiarul ajutorului social nu trebuie neapărat să presteze aceste munci. Este destul dacă un membru al familiei, apt de muncă, o face. Totodată, noua legislaţie prevede că, doar în baza prestării serviciilor de tip comunitar se pot face decontările pentru venitul minim garantat. Banii se acordă astfel acelor persoane care muncesc. Primăriile sunt obligate să gândească un plan de dezvoltare a comunităţii, plan pe baza căruia se vor întocmi situaţii lunare privind lucrările efectuate de cei care primesc venit minim garantat. „S-au efectuat anchete şi aşa cum era de aşteptat s-au descoperit foarte mulţi beneficiari nelegitimi ai ajutoarelor sociale şi ai alocaţiilor de susţinere. De acum încolo, doar cei care le merită vor beneficia de aceste ajutoare“, spune Daniela Cerneşteanu, directorul AJPS Satu Mare.
În acest moment, ajutorul social este de 125 de lei pentru o persoană, 225 de lei pentru două persoane, 313 lei pentru trei persoane, 390 de lei pentru patru persoane, 462 lei pentru familiile formate din cinci persoane, plus câte 31 de lei pentru fiecare altă persoană din familie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite