Satu Mare: Artificiile şi petardele, interzise până în noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Poliţiştii sătmăreni au demarat acţiuni de control privind comercialziarea, deţienrea şi folosirea petardelor şi artificiilor, reuşind până în prezent să descopere mai multe persoane care au încălcat prevederile legale.

Ploiţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Sbstanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare fac verificări privind respectarea prevederilor legale privind comercializarea, deţienrea şi folosirea obiectelor artizanale şid e distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
La sfârşitul săptămânii, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Satu Mare în colaborare cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au depistat şase persoane care deţineau diferite cantităţi de petarde şi artificii de mărimi şi clase diferite. În cazul persoaneor depistate, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare fără  drept  de obiecte artizanale şi  de distracţie  pe bază de amestec pirotehnic. Totalul de 68 de artificii şi 161 de petarde au fost confiscate de poliţişti pentru expertizare.
Ieri, poliţiştii din cadrula celuiaşi serviciu, au descoperit două femei, o una din judeţul Bihor, care oferea spre vânzare 800 de bucăţi de petarde şi alta din judeţul Mureş care deţinea 1820 de petarde cu scopul de a le comercializa. În ambele cazuri, petardele au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării şi urmează a fi expertizate, iar faţă de femei s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare fără drept de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestec pirotehnic.
Verificările privind legalitatea comercializării, deţinerii şi folosirii acestor obiecte continuă şi în aceste zile.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite