Satu Mare: Afro-asiatici reţinuţi la Berveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei cetăţeni afro-asiatici au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră de la Berveni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria. Cei trei au fost reţinuţi duminică, 10 aprilie, în jurul orei 23.00 la marginea localităţii Oar. Aceştia se îndreptau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria, cu intenţia de a trece ilegal pe teritoriul statului vecin.

Persoanele au fost transportate şi interogate la sediul IJPF Satu Mare. Din primele verificări s-a constatat că au vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, şi sunt din Camerun, Nigeria şi Gambia. Cei trei intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei în speranţa că-şi vor găsi un loc de muncă şi-şi vor asigura astfel un trai decent. Cum însă nu erau în posesia unei vize valabile care să le permită să iasă legal din România, intenţionau să treacă ilegal, pe frontiera verde, din România în Ungaria.

Cetăţenii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
 


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite