Satu Mare: A refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor şi testarea alcoolemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sătmărean a fost urmărit de poliţiştii de frontieră după ce nu a oprit la semnalul acestora. Prins din urmă abia în municipiul Satu Mare, bărbatul a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât şi recoltarea probelor biologice la spital. Colac peste pupăză, poliţiştii au descoperit să autoturismul condus de acesta era şi radiat din circulaţie.

Un sătmărean în vârstă de 38 de ani este cercetat penal pentru săvârşirea unor infracţiuni, după ce marţi, în jurul orei 18.00, a fost prins pe drumurile publice conducând un autoturism marca Mazda, înmatriculată în Ungaria. Poliţiştii i-au efectuat semnale regulamentare pentru oprirea autoturismului, însă şoferul şi-a continuat drumul, iar poliţiştii au început urmărirea acestuia pe comunicaţia Lazuri-Satu Mare. Într-un final, bărbatul a fost prins pe strada Bariţiu din municipiul Satu Mare. Acesta a fost condus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, solicitând şi un echipaj al Poliţiei Rutiere. Echipajul sosit la faţa locului i-a solicitat şoferului testarea cu etilotestul, însă acesta a refuzat, după care a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, însă acesta a refuzat din nou.
În urma cercetărilor efectuate de organele de poliţie, a reieşit faptul că sătmăreanul a condus un autoturism radiat din circulaţie din august 2009, începând urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite