Satu Mare: A murit în timp ce aştepta autobuzul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sătmăreancă de 73 de ani a murit astăzi, în jurul amiezii, în staţia de autobuz de pe strada Iuliu Maniu. Manevrele de resuscitare ale asistenţilor de pe ambulanţa chemată la faţa locului au fost în zadar.

Iuliana Istrate a murit sub privirile neputincioase ale călătorilor care aşteptau un mijloc de transport în comun în staţia de pe strada Iuliu Maniu. Chiar dacă au chemat de urgenţă salvarea, femeia nu a mai putut fi salvată. „Ştim că asistenţii de pe salvare au încercat să o salveze însă fără succes. Manevrele nu au dat roade iar în jurul orei 12.00 a fost declarat decesul femeii. Cadavrul acesteia a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei. Rezultatele vor arăta adevăratul motiv al decesului. Cei prezenţi au declarat poliţiştilor sosiţi la faţa locului că femeii i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit în staţia de autobuz“, a declarat Ana Lăpuştea Mălăescu, purtărorul de cuvânt al IPJ Satu Mare. La prima vedere, se pare că ar fi vorba de un atac de cord dar cercetările continuă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite