Satu Mare: 70 de producători vor aurul la palincă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

110 mostre de palincă de casă au fost înscrise concursul primului Festival Internaţional al Pălincii. În competiţia care va avea loc între 1 şi 3 octombrie, la Satu Mare, s-au înscris 70 de palincari din judeţ cu câte unul sau mai multe sortimente.



110 sortimente de palincă se întrec anul acesta la concursul organizat pentru prima dată în cadrul primului Festival Internaţional al Pălincii, ce se va desfăşura la Satu Mare în perioada 1- 3 octombrie. Cei mai mulţi producători sătmăreni, care s-au înscris la concurs, sunt din Ţara Oaşului. „Înscrierile s-au încheiat, vineri, când am numărat un total de 110 sticle de palincă, provenite de la 70 de producători din tot judeţul”, spune Fodor Istvan, director executiv al Camerei Agricole Satu Mare.
Cea mai veche probă înscrisă este o palincă de mere, produsă în urmă cu 20 de ani de Alexandru Kornis din Turulung.
Probele înscrie în concurs vor fi jurizate de patru specialişti, degustători autorizaţi. Preşedintele juriului va fi profesorul unviersitar Dorin Popa din Oradea, iar cei trei membri inginerii Grigore Pop, Bence Zoltan şi Ioan Cioltean din Satu Mare. Cei patru vor degusta toate cele 110 probe înscrise.

Participanţi la concurs şi festival


Gheorghe Ciocan, preşedintele Asociaţiei Palincarilor şi totodată producător de palincă, s-a înscris în concurs cu două probe. „Producerea palincii în familia noastră este o tradiţie, moştenită zeci de ani. Anula cesta m-am înscris în concurs cu două probe: o palincă de strugure, veche de cinci ani, şi alta de prune, veche de trei ani”, povesteşte producătorul.
Silviu Zetea, producătorul cunoscutei mărci de palincă Zetea, va fi prezent ca expozant. „Produc băuturi spirtoase cu extras din fructe de zeci de ani, având o activitate de peste 20 de ani, cu marcă înregistrată de 16 ani. Nu am să particip la concursul propriu-zis, însă voi fi rpezent în calitate de expozant cu o gamă de patru produse tradiţionale, pe care le am pe piaţa internă şi externă”, spune Zetea.

Primul Festival Internaţional


Palincarii au mai participat la astfel de concursuri organizate atât la Satu Mare, cât şi în alte judeţe şi ţări, însă acum, competiţia se desfăşoară pentru prima oară în cadrul unui Festival Internaţional al Pălincii. Festivalul este inclus într-un proiect câştigat de Consiliul Judeţean prin Programul Operaţional Regional, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Astfel, festivalul de la Satu Mare va avea loc doi ani la rând, 2010 respectiv 2011, şi vizează dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului sătmărean.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite