Satu Mare: 41 de ani de la potop. 56 de sătmăreni au pierit în inundațiile din anul 1970

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi se împlinesc 41 de ani de la inundațiile care au lovit județul Satu Mare în 14 mai 1970. 56 de sătmăreni au pierit înecați și, potrivit statisticilor, revărsările au cuprins peste 125.000 de hectare de teren agricol din care 40.000 de hectare au fost inundate de două ori, iar peste 20.000 de hectare de trei ori.

Fundal sumbru, giulgiu prevestitor, ploaia nu mai contenea. În după-amiaza zilei de 14 mai 1970 au fost inundate şi izolate aşezările din amonte, apoi dezastrul s-a dezlănţuit şi în municipiul Satu Mare.  Odată cu noaptea apele au pătruns năvalnic prin mai multe puncte ale oraşului, impresurându-l , acoperind două treimi şi devorând aproape o treime din întinderea lui.

Oamenii disperaţi urcau pe acoperişurile caselor, unde aşteptau să fie salvaţi de elicopterele militare. Circulaţia rutieră şi feroviară a fost întreruptă, astfel că oraşul a fost izolat complet de restul ţării.
 

Pierderi de peste 153 de milioane de lei

Potrivit lucrării „Epopee pe Someş“, în industrie pierderile au fost de 77 de milioane de lei, la care se adaugă 6,4 milioane de lei pierduţi în construcţii, 6,2 milioane de lei în transporturi şi peste 64 de milioane prin oprirea activităţilor de producţie.

În cartierul de jos al municipiului, doi metri a atins nivelul apei la inundaţiile catastrofale din 1970. Acum, zona a primit numele „14 mai“, după data în care Someşul a luat 56 de vieţi omeneşti şi a făcut pagube de aproape 300 de milioane de lei.
Patru oameni şi o plută improvizată au salvat împreună peste 200 de vieţi omeneşti.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite