Satu Mare: 2.550 de sătmăreni suferă de viroze şi alţi 274 de pneumonii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din fericire, până în acest moment, în judeţul Satu Mare nu s-a înregistrat nici un caz de gripă, în afara celui de gripă porcină confirmat de către Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare.

În schimb medicii sătmărenii se confruntă cu un val de viroze respiratorii şi pneumonii. În săptămâna 2-11 noiembrie 2.550 de sătmăreni au fost confirmaţi cu diferite forme de viroze iar alţi 274 cu pneumonii. Pe grupe de vârste cei mai afectaţi de diferitele forme de viroze sunt copiii cu vârste între 1-4 ani cu 511 cazuri, 5-14 ani cu 729 de cazuri şi 15-29 de ani cu 617 cazuri. Dintre sătmărenii afectaţi de viroze, 21 au necesitat internarea în spital.

274 de sătmăreni cu pneumonie

În cazul sătmărenilor care au contactat bacteria sau virusul care provoacă pneumonia, 37 au fost internaţi din cei 274 de bolnavi. Tot pe grupe de vârste cei mai afectaţi de pneumonie sunt copii cu vârste între 1-4 ani cu 53 de cazuri, 5-14 ani cu 57 de cazuri şi adulţii cu vârste cuprinse între 30 şi 64 de ani cu 54 de cazuri.  

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite