Satu Mare: Şi-a înjunghiat mortal camaradul cu un cuţit de bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Şi-a înjunghiat mortal camaradul cu un cuţit de bucătărie
Satu Mare: Şi-a înjunghiat mortal camaradul cu un cuţit de bucătărie

Ucigaşul a fost prezentat instanţei de judecată, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pentru fapta sa, autorul riscă ani buni de puşcărie.

Un bărbat de 57 de ani din municipiul Satu Mare a fost înjunghiat mortal cu un cuţit de bucătărie exact în faţa casei. Crima a avut loc vineri seara, pe strada Aurel Vlaicu, cazul fiind sesizat poliţiştilor de un tânăr de 18 ani.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean, secţia Urgenţe Chirurgice, însă din cauză plăgii hemitoragice, Ştefan S. a intrat în stop cardio respirator, decedând în mâinile medicilor. Agresorul este un bărbat de 65 de ani, Zoltan K., prieten al victimei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, aceştia au ajuns la concluzia că incidentul a avut la bază un conflict spontan.

Autorul a fost reţinut şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă iar magistratul a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite