Sătmărenii s-au înghesuit la “Crimă şi pedeapsă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Pop a cumpărat cartea pentru băieţii săi
Liviu Pop a cumpărat cartea pentru băieţii săi

La primele ore ale dimineţii sătmărenii s-au înghesuit la chioşcuri să cumpere primul volum al romanului „Crimă şi pedeapsă“, de Fiodor Mihailovici Dostoievski. Vânzătorii spun că au vândut volumele în mai puţin de o oră de la primirea cărţilor.

Unul dintre sătmărenii care a reuşit să cumpere cartea pentru băieţii săi este Liviu Pop. El a declarat că a citit cartea în tinereţile sale iar acum a cumpărat-o pentru băieţii lui. “Am citit-o când eram fecior iar azi mă bucur să o pot cumpăra pentru băieţii mei. Am toate colecţiile de până acum de la Adevărul”, a spus bărbatul.     

Primul volum al romanului „Crimă şi pedeapsă“, se distribuie gratuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul“. Volumul al doilea va putea fi achiziţionat începând de joia viitoare, la preţul de 12,99 lei.
Povestea studentului Raskolnikov, una dintre cele mai profunde şi mai rafinate variaţiuni pe tema sufletului ca un câmp de luptă din întreaga literatură, a apărut cam la zece ani după ce scriitorul văzuse moartea cu ochii. La 28 de ani, petrecuse opt luni într-o închisoare din Siberia, osândit din cauza apartenenţei la o grupare radicală de intelectuali subversivi faţă de ţarul Nicolae I. Salvarea venise după ce stătuse în faţa plutonului de execuţie. Urmaseră patru ani de muncă silnică în aceeaşi Siberie, ani în care se transformase în reacţionar, îmbrăţişând cu fervoare credinţa propovăduită de Biserica Ortodoxă Rusă.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite