Sătmărenii nu vor paşapoarte cu diacritice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun sătmărean nu a solicitat preschimbarea paşaportului clasic cu noul tip de pașaport, în care se vor folosi diacriticele. Primele  documente de călătorie cu "ş", "ţ", "ă", "î", "â" vor fi eliberate în data de 22 august.

Sătmărenii nu se înghesuie să-şi înlocuiască paşapoartele clasice cu cele noi, iar asta pentru că pur şi simplu nu îi deranjează faptul că în loc de „Şimon” în acte le apare „Simon”, ori că în loc de Băsescu”, apare „Basescu”. Aceasta este explicaţia dată de Simona Babici, comisarul-şef al Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare.
Începând de luni sătmărenii care vor să-şi facă paşapoarte noi ori să şi le schimbe pe cele care încă sunt valabile pot depune cereri la SPCEEPS, urmând ca noile paşapoarte simple sau electronice să le primească cu diacritice.
„Deocamdată nu am avut nicio astfel de cerere motivată de lipsa diacriticelor. Toţi cei care şi-au depus cererile au făcut-o pentru că fie le-a expirat, fie le-a fost furat actul. Majoritatea sunt cei care vin de la muncă din străinătate şi vor să-şi prelungească actele”, afirmă Simona Babici.
Primii sătmăreni cu paşapoarte noi îşi vor primi actele abia din data de 22 august, termenul de soluţionare a eliberării paşapoartelor fiind de 14 zile.

Ce taxe există la schimbarea actelor?


Cei care vor să-şi facă paşapoarte noi trebuie să achite la CEC suma de 84 de lei sau 32 de lei la trezorerie pentru paşapoarte clasice, la care se adaugă în ambele cazuri 100 de lei, iar pentru cele electronice taxa la CEC este de 244 iar la trezorerie 32 de lei, fără taxe suplimentare.
Părinţii care vor să le facă copiilor sub 14 ani paşapoarte nu trebuie să se prezinte la sediul SPCEEPS decât cu documentele cerute de funcţionari, fără a fi obligatorie prezenţa celor mici, iar asta pentru a face mai uşoară procedura de înregistrare şi soluţionare a cererilor.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite