Satu Mare: Sătmărenii certaţi cu legea vor apărea pe YouTube

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Sătmărenii certaţi cu legea vor apărea pe YouTube
Satu Mare: Sătmărenii certaţi cu legea vor apărea pe YouTube

Poliţia Comunitară Satu Mare şi-a deschis un cont pe YouTube, unde va posta filmuleţe cu cei care încalcă legea În curând vor fi postate filmuleţe şi cu prostituatele, şi cu cerşetorii din oraş. Link - Primul filmulet postat de Poliţia Comunitară.


Primul filmuleţ „paparazzi“ l-a surprins „în acţiune“ pe un sătmărean care depozita ilegal deşeuri. Secvenţa video postată ieri pe YouTube, denumită „PCM27102009“ are circa două minute şi îl prezintă, de la distanţă, pe un sătmărean care arunca mai multe cutii cu deşeuri în zona străzii Toamnei.
Filmuleţul este pe alocuri chiar hilar, personajul principal, în stare de ebrietate căzând peste cutiile cu gunoaie în timp ce se chinuia să le scoată dintr-un cărucior cu care le-a transportat. Filmul este realizat cu o cameră de filmat a Poliţiei Comunitare Satu Mare, şi „procesat“ de Departamentul IT al instituţiei.

Filme de acţiune în flagrant
Florin Găzdac, şeful Poliţiei Comunitare, cel care a venit cu idea de a-i supune oprobiului internaut pe cei care încalcă legea, spune că scopul acestui demers în premieră al Poliţiei Comunitare este de a descuraja persoanele certate cu legea să comită contravenţii. „Ne bucurăm deja de reacţii pozitive. Avem deocamdată 57 de vizualizări, dar important este ca oamenii care sunt certaţi cu legea să ştie că noi îi urmărim şi că, pe lângă amenzile pe care le primesc pentru încălcarea legii, vor fi postaţi şi pe YouTube, filmaţi în flagrant”, spune Florin Găzdac.
 În ideea în care o apariţie pe internet ar fi mai de temut decât o simplă contravenţie, ingenioasa metodă de „intimidare“ a celor certaţi cu legea se poate extinde să şi asupra altor grupuri de contravenienţi, şi anume prostituate sau cerşetori. „Internetul este cel mai bun mijloc de comunicare, astfel putem descuraja faptele care încalcă legea. Vom urmări în continuare reacţiile cu privire la acest demers al nostru, şi vom decide dacă vom extinde această metodă şi asupra altor categorii de contravenienţi”, afirmă Florin Găzdac.

Vor urma şi alte filmuleţe
Materialul video a fost realizat în cadrul unei acţiuni care are ca scop prevenirea depozitării deşeurilor în locurile nepermise. Altfel spus, poliţiştii comunitari au stat la pândă pentru a-i surprinde pe cei care aruncă deşeuri în locuri nepermise. Nu mai puţin de 28 de sătmăreni au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 200 şi 600 de lei, poliţiştii comunitari reuşind să „colecteze“ pentru bugetul local 6.680 de lei. „Premierea” filmuleţului a avut loc ieri,  odată cu postarea linkului pe site-ul Primăriei Satu Mare, unde se anunţă că astfel de acţiuni vor continua.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite