Satu Mare: Eleganţă şi extravaganţă, la Ziua Modei Sătmărene (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizat în premieră la Satu Mare, evenimentul a fost încununat de succes. Designerii autohtoni profesionişti şi debutanţi şi-a prezentat colecţiile de sezon toamnă-iarnă.

Ziua Modei Sătmărene, organizată aseară în premieră în Satu Mare a adunat peste 300 de persoane din lumea bună a Sătmarului. Pentru câteva ore, restaurantul Paloma s-a transformat într-un podium pentru prezentarea noilor tendinţe ale acestui an. Designeri autohtoni, profesionişti dar şi debutanţi şi-au prezentat creaţiile toamnă-iarnă, dar şi rochii de seară şi de mirese, care mai de care mai impresionante. Primul eveniment, organizat ca la carte de o agenţie de manechine, a fost un real succes.

Ideea a pornit de la manechinul profesionist internaţional, Oana Ţimerman, realizator TV a emisiunii „Cum să devi model“. „Împreună cu Gaby`s Models am încercat să punem în scenă un spectacol monden, prin care designerii autohtoni să-şi poată prezenta colecţiile“, a spus Oana Ţimerman, modelul de top din cadrul evenimentului.

Publicul a savurat din plin evenimentul

Prezentarea de modă a început puţin peste orele 19.00, iar timp de două ore publicul a savurat din plin toate creaţiile vestimentare.  Desingneri precum Corina Pop, Anamaria Ulman, Csilla Circiu, Mariana Danciu, Allena Ignătescu au atras atenţia celor peste 300 de sătmăreni prezenţi la primul eveniment monden din Satu Mare.
Ţinute casual, de seară, elegante dar şi rochiile de mirese au fost doar câteva dintre articolele vestimentare purtate de manechinele de la Gaby`s Models. Una dintre cele mai interesante colecţii aparţine designului debutant, Csilla Circiu, care şi-a prezentat aseară cea de-a doua colecţie de rochii de seară. „A fost colecţia beauty line, pret-a-prote, cu rochii de seară şi de mirese. În momentul în care am defilat alături de manechine, am văzut publicul mulţumit“, a declarat Csilla Circiu.

Extravaganţă îmbinată cu eleganţă

Cea mai apreciată colecţie a fost a creatoarei Allena Ignătescu, care a prezentat ţinute extravagante, combinate cu o uşoară eleganţă. Rochiile bufante au atras necontenit privirile sătmărenilor. „Sunt minunate, este un spectacol foarte reuşit. Ne alinieam şi noi alături de oraşele mondene“, a declarat Vasile Lup.

image

Superbele rochii de mireasă au fost prezentate de salonul Promiss








































image
image
image
image
image
image
image
image
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite