Satu Mare: Sătmăreanca Stefany Săveanu este „Micuţa samurai“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Sătmăreanca Stefany Săveanu este „Micuţa samurai“
Satu Mare: Sătmăreanca Stefany Săveanu este „Micuţa samurai“

Stefany este una dintre cele mai titrate karateka de la clubul Nord Vest Karate, cu rezultate deosebite atât în competiţiile interne, cât şi internaţionale.


Profil
Născută: 30 decembrie 1995, la Satu Mare
Studii: Clasa a VII-a Şcoala Generală „Bălcescu-Petofy“
Familie: Singură la părinţi


Deşi nu a împlinit încă vârsta de 14 ani, Stefany are o „Zester“ impresionantă de medalii atât în competiţiile interne cât şi în cele internaţionale. Karatele le-a început de la o vârstă foarte fragedă, adică de la patru ani. „Când m-au dus părinţii prima dată la sală, sincer n-am prea conştientizat eu ce se întâmplă. Cu timpul  m-am ataşat tot mai mult de acest sport, iar acum după zece ani pot să zic că face parte din viaţa mea“, spune Stefany.  Sătmăreanca  este legitimată la clubul Nord Vest Karate fiind o componentă de bază a clubului.

Titluri de campioană naţională la kumite
„Şi acum îmi aduc de aminte de primul concurs. Aveam patru ani şi nişte emoţii imense care mă copleşeau. Încurajările de pe margine ale părinţilor au făcut să-mi mai treacă din emoţii după care mi-am văzut conştiincios de treabă şi am dus la bun sfârşit concursul“, îşi aminteşte Stefany. Au urmat o sumedenie de concursuri la care micuţa karateca a început să se descurce din ce în ce mai bine.
Primul succes major l-a obţinut anul trecut, la Campionatele Naţionale de la Braşov, unde s-a încoronat cu titlul suprem. „A fost o competiţie la care au participat peste 300 de sportivi din întreaga ţară, iar la mine la categorie am fost 30 de concurente, lupta pentru titlul fiind foarte acerbă. Finala am disputat-o în compania unei sportive din Botoşani  pe care am învins-o fără prea multe probleme“, spune Stefany.
Al doilea titlu l-a obţinut anul acesta, la Craiova. „M-am antrenat foarte bine pentru naţionalele de anul acesta, aşa că n-am avut emoţii să mă impun. Am ascultat orbeşte şi de indicaţiie venite din partea antrenorului meu şi în consecinţă am câştigat la pas“, afirmă micuţa sportivă.

Stefany a participat şi la o serie de competiţii din străinătate reuşind să se impună în Germania, Austria şi Ungaria. „În Germania am participat la Turneul Internaţional organizat în Stuttgart, unde au fost concurenţi din Italia, Austria, Rusia, Olanda, Belgia şi Germania. Am reuşit să câştig fără prea mari eforturi şi acelaşi lucru l-am reuşit şi în tureneele din Austria şi Ungaria. Este de menţionat faptul că de trei ani Stefany n-a fost învinsă la nici-un concurs atât intern cât şi internaţional.
„Am pierdut doar atunci când am fost descalificată, şi asta fiindcă dădeam prea tare. La un moment dat mi-au zis arbitri că lovesc mult prea tare pentru o fată“,  spune Stefany. Pe lângă sport, ea se descurcă excelent şi la şcoală unde este o elevă eminentă materiile preferate fiindu-i limba română, istoria şi limbile străine.

Ce-i place
Îi place tot ce preferă tinerii de vârsta ei: să asculte muzică, muzica house în special, să iasă cu prietenii şi să danseze. „Ador să dansez pe ritmuri modern, dar mi-ar plăcea să învăţ şi dans de societate şi dansuri latino“, afirmă Stefany.
Ce nu-i place
Nu-i plac invidia şi minciuna, după cum nu-i place să i se impună nişte lucruri pe care ea nu le face cu plăcere.
Ai vreun model în sport?
S.S – Da, îl am ca model pe sensei Cristi, antrenorul meu, care este mereu lângă mine şi care mă îndrumă întocmai unui părinte.
Care este cel mai mare vis al tău?
S.S – Mi-aş dori să devin componentă a lotului naţional iar dacă karatele vor fi declarate sport olimpic să particip la Olimpiadă şi ţelul suprem să devin campioană olimpică.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite