Sătmărean, fan de Logan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară a fost prima întâlnire oficială a posesorilor de autoturisme Logan. Mai mulţi tineri pasionaţi de marca auto naţională din municipiu au pus bazele Clubului „Logan“. Ei şi-au propus să adune cât mai mulţi membri, alături de care să participe la reuniuni.

Un grup de tineri entuziaşti au pus bazele unui club „exclusivist” al posesorilor de Dacia Logan. Ei se întâlnesc în fiecare vineri, la de orele 20.00 sub podul Decebal unde schimbă informaţii cu privire la autoturismele lor. Participă toţi posesorii de Loganuri obţişnuite, cât şi cei care şi-au tunat autoturismele.

Aseară a fost prima lor întâlnire oficială. Pentru că noul „club Logan“ nu este foarte cunoscut la nivel de muncipiu, doar cinci membrii au luat parte aseară la întâlnire. Din dorinţa de a socializa, de a schimba informaţii despre aceste tipuri de autoturisme, cele cinci persoane au venit cu ideea înfiinţării noului club.

„Ştim că există o mare familie la nivel central. Pentru că sunt mulţi posesori de autoturisme Dacia Logan ne-am gândit să înfiinţăm un astfel de club şi la Satu Mare“, a spus Arpad Silaghi“, membru fondator al clubului.

Maşini tunate şi nu prea


Arpad Silaghi, pasionat de tot ce înseamnă tuning, şi-a modificat maşina, pe care nu ar schimba-o pentru nimic în lume. „Am investit 2000 de euro în tuning. Nu este foarte mult, dar deocamdată suficient. Am suspensii sport, jenţile sunt total schimbate. Muzica din maşină a costat peste 1600 lei. În plus, am ales să îmi vopsesc şi prelungesc capota“, a spus tânărul Arpad Silaghi. Consideră că o maşină nu are aspect dacă nu este modificată. „Orice maşină aş avea, nu cred că aş lasa-o în forma iniţială. Este pasiunea mea să modific autoturismele“, a mai spus Arpad Silaghi.

Cel mai tânăr membri are cinci ani

Aseară, la prima întâlnire oficială a participat cel mai tânăr  membru al clubului, care este pasionat deja de autoturisme. Se numeşte Marian Damian şi are cinci ani. A fost foarte entuziasmat de prezenţa celor cinci autoturisme prezente în parcarea de sub podul Decebal.
Membrii de la Satu Mare vor să ţină legutura cu colegii lor din ţară, pentru a putea participa la reuniuni. „Deocamdată vorbim pe forum, dar ne dorim să participăm la acţiuni ample, în toată ţară. Toţi sătmărenii, posesori de autoturisme Logan sunt bineveniţi în clubul nostru“, a declarat Lorand Udvarhelyi, membru de trei zile în noul club.

 



Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite