FOTO Trafic internaţional de canabis. Patru sătmăreni arestați, alți membri ai rețelei cercetați în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru reţinuţi ieri au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile
Cei patru reţinuţi ieri au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile

O grupare infracțională alcătuită din șapte persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de trafic internațional de droguri a fost destructurată în urma acțiunii poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT. Patru membri ai rețelei au fost arestați și riscă să petreacă între 10 și 20 de ani după gratii. 

Nagy Sandor (34 de ani), Pindtzu Vasile (38 de ani), Gombos Gabor (30 de ani) şi Netoliczky Robert (29 de ani), patru membri ai reţelei de trafic de droguri anihilate de DIICOT, au fost arestaţi. Instanţa a dispus joi arestarea celor patru pentru 29 de zile. La ieşirea din sala de judecată, acuzații au refuzat să facă declaraţii. Se pare doi dintre dintre arestaţi au făcut trafic internaţional de stupefiante, importînd canabis din Portugalia, iar alţi doi erau cultivatori locali. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în sala de judecată, cei patru au recunoscut o parte dintre acuzaţiile care le-au fost aduse de procurori. La pronunţarea sentinţei, cei patru au anunţat că vor face recurs.


Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri

UPDATE ORA 10.30

Potrivit unor surse din poliţie, patru sătmăreni au fost reţinuţi în urma acţiiunii DIIICOT de ieri şi urmează să fie prezentaţi parchetului, în cursul după-amiezii, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit surselor, majoritatea percheziţiilor executate în cadrul acţiunii au vizat locuinţe din municipiul Satu Mare, dar şi câteva aflate în localităţi de pe raza judeţului.

Marţi

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, ofițeri ai DGIPI - SJIPI Satu Mare și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, au reuşit să oprească activitatea infracţională a grupării de criminalitate organizată, axată pe traficul internaţional de droguri de risc.

În 24 și 25 aprilie, au fost efectuate, cu sprijinul criminaliștilor și al luptătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, şapte percheziţii domiciliare. În contextul acestor acțiuni a fost confiscată o cantitate totală de peste un kilogram de droguri de risc și ridicate în vederea confiscării sumele de 5.552 de lei, 1.745 de euro şi 385.000 de forinţi, bani rezultaţi din traficul de droguri. Totodată, au mai fost găsite şi ridicate în vederea confiscării diverse dispozitive folosite la porţionarea şi consumul drogurilor, de tip râşniţă, pipă etc.

Cercetările continuă în vederea probării întregii activități infracționale a suspecților.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite