Romanul „Insula misteriosă“ II, de Jules Verne, epuizat la orele dimineţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Comiati spune că Jules Verne este unul dintre autorii preferaţi
Simona Comiati spune că Jules Verne este unul dintre autorii preferaţi

În ciuda gerului de afară, sătmărenii s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a nu pierde cel de-al doilea volum al romanului „Insula misterioasă“, de Jules Verne, distrubuit azi împreună cu ziarul „Adevărul“. Primii care s-au înghesuit la chioşcurile de distrubuţie a ziarelor au fost elevii.

„Îmi place Jules Verne, este printre autorii mei preferaţi. Până în momentul de faţă am toate romanele din colecţie şi vreau să ajung până la numărul 40“, a declarat Simona Comiati, de 14 ani, elevă.
Nu este singura adolescentă care s-a trezit de dimineaţă pentru a intra în posesia cărţii. „M-am trezit puţin mai repede pentru a nu pierde acest roman. Îmi place foarte mult Jules Verne“, a declarat  Gabriela Papp, elevă în clasa a VIII-a.

Gabriela Papp şi-a cumpărat romanul la primele ore ale dimineţii

Succes editorial

Povestea din „Insula misterioasă" arată interesul romancierului pentru robinsonade, fie că este vorba despre povestea lui Daniel Defoe, fie că se apropie de o alta, mai puţin cunoscută, a familiei lui „Robinson Elveţianul", de Johann David Wyss.
Cartea este povestea unui grup de cinci personaje - inginerul Cyrus Smith, servitorul lui, Nab, jurnalistul Gédéon Spilett, marinarul Pencroff şi adolescentul Herbert - care încearcă să scape din asediul oraşului Richmond, în timpul Războiului de Secesiune, cu ajutorul unui balon.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite