Stiri din Satu Mare

Remat a dat 500 de vouchere pentru Rabla

19 martie 2010, 11:52 |  Autor: Gabriela Puşcaşiu | 

Cuvinte cheie: Satu Mare, Transilvania, Adevarul, Remat, Rabla,

Îmbulzeală la Remat

Îmbulzeală la Remat

 

    Până în prezent SC Remat SRL a oferit 500 de vouchere pentru programul Rabla din acest an. Deşi nici-o lună nu a trecut de la lansarea programului, solicitările sunt mari. Tot mai mulţi sătmăreni îşi doresc autoturisme noi, însă criza de bani îi trimite la Remat cu fierul vechi.


Programul Rabla a început în 22 februarie, iar până în prezent sătmărenii au solicitat vouchere în număr mare. Valoarea unui bon este 3.800 lei, iar a 3 pentru 3 maşini, voucherul valorează 2.700 euro.
 „De fiecare dată când epuizăm 100 de tichete cerem alte 100. Nu ştim exact câte ne stau la dispoziţie. Când cele 50.000 alocate la nivel naţional se termină, se încheie programul”, spune Marius Bucureştean, director general Remat SRL.

Reprezentanţii Remat se declară mulţumiţi de faptul că, în pofida numărului mic de vouchere, la Satu Mare programul se desfăşoară fără evenimente neplăcute. „Ştiu că în ţară, colegii au probleme, în Alba a ieşit scandal de exemplu, şi în alte locuri a fost suplimentat numărul de bodyguarzi, aceştia sunt dotaţi cu spray lacrimogen, şi alte echipamente, fiind pregătiţi să intervină în cazul unor altercaţii. E bine că la Satu Mare oamenii sun mai paşnici“ conchide Marius Bucureştean

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole