Recenzorii îşi vor primi banii săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproape 2.000 de recenzori din judeţul Satu Mare care au participat la Recensământul General al Populaţiei şi Locuinţelor, din perioada 20 - 31 octombrie, îşi vor primi banii. Efectuarea plăţilor către recenzorii din municipiul Satu Mare va începe marţi, 29 noiembrie.

Plata se va realiza în ordine alfabetică, prin caseria Primăriei municipiului Satu Mare, în perioada 29 - 30 noiembrie după următorul program: marţi, 29 noiembrie, între orele 9.00 şi 18.00, de la litera A la litera L; miercuri, 30 noiembrie, între orele 9.00 şi 18.00, de la litera M la Z. Toate persoanele se vor identifica cu cartea de identitate sau buletin de identitate. Un recenzor va primi suma netă de 547,5 lei, recenzorului şef îi revin 657 lei net, iar şefii de circumscripţie urbană şi recenzorii şefi coordonatori vor beneficia de 766,5 lei net.
Potrivit primelor date prelucrate de Direcția Județeană de Statistică, în judeţul Satu Mare s-au numărat 336.117 locuitori, cu  31.164 mai puţini decât în anul 2002, când au fost înregistraţi 367.281 locuitori. În perioada 20-31 octombrie, au fost înregistrate 140.042 de locuinţe în judeţul  Satu Mare. În urma prelucrării datelor, Institutul Naţional de Statistică va publica datele provizorii privind populaţia stabilă la sfârşitul lunii ianuarie 2012, iar datele preliminare în perioada aprilie-mai 2012.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite