Satu Mare: Radarele fixe au ajuns în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Radarele fixe au ajuns în instanţă
Satu Mare: Radarele fixe au ajuns în instanţă

Comuna Agriş este prima din cele trei localităţi din judeţul satu Mare ce vor ajunge în instanţă pentru cele şase aparate radar ilegale. Până la finalizarea anchetei şoferii trebuie să se ferească în continuare doar de echipajele mobile ale poliţiei rutiere echipate cu aparate radar.


Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a decis marţi introducerea în instanță a 47 de cereri de anulare a contractelor având ca obiect ”Monitorizarea traficului rutier”.  Comuna Agriş face parte din primul lot de 47 de primării din ţară chemate în instanţă pentru că nu au reziliat contractele încheiate cu firma clujeană Codec Spat SRL.
“Autorităţile publice locale au încheiat contracte de asociere în participaţiune şi nu de concesionare prin achiziţie publică şi licitaţie cu mai mulţi ofertanţi. Aceste contracte au fost suspendate, însă niciuna dintre primării nu a reziliat contractul, situaţie în care se află şi comuna Agriş. Din acest motiv cerem în instanţă constatarea nulității absolute a acestor înţelegeri contractuale” afirmă Ioana Teodorescu purtător de cuvânt al ANRMAP. Potrivit acestor înţelegeri, primăriile urmau să primească 35% din cuantumul amenzilor.

“Poliţia ne-a spus că aceste contracte sunt bune, noi doar am semnat”

Edilii locali afirmă că ei au cerut firmei clujene rezilierea contractului însă nu au primit niciun răspuns.” Am anulat hotărârea consiliului local care viza radarele de la Ciuperceni şi am trimis o adresă firmei Codec SPAT prin care cerem rezilierea contractului dar nu am primit niciun răspuns. Poliţia ne-a spus că aceste contracte sunt bune, noi doar am semnat “, afirmă Elek Szabo, primarul comunei Agriş.
 În prezent, bani încasaţi de către comuna Agriş în cele două luni şi câteva săptămâni de funcţionare a aparatelor, circa 1,2 miliarde de lei vechi sunt blocaţi în contul de trezorerie a acesteia.
Rezilierea contractelor prin care firma clujeană Codec Spat urma să încaseze 65 % din cuantumul amenzilor plătite de şoferi este posibilă doar cu acordul ambelor părţi. “ Nu se poate face anularea unilaterală a acestor contracte, iar firma clujeană nu doreşte acest lucru. Urmează ca instanţa să îşi spună cuvântul în cazul tuturor contractelor de asociere în participaţiune din ţară, care au fost încheiate prin nerespectarea OUG 34/2006 privind achizițiile publice”, mai spune Ioana Teodorescu.
Începând cu data de 24 aprilie un număr de 77 de radare fixe din ţară, printre care şi cele şase din judeţul Satu Mare au fost suspendate până la finalizarea anchetei demarate de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor. În cele câteva luni de funcţiionare, cele şase aparate radar din comunele Supur, Agriş şi Doba au prins peste 72.000 de şoferi care au călcat pedala de acceleraţie mai mult decât le permite legea.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite