REVOLTĂTOR: Şi-au pierdut bursele de 180 de lei din cauza unui ban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbarea condiţiilor de acordare a burselor „Bani de liceu“ a făcut ca 103 elevi sătmăreni să piardă din toamnă aceste surse de venit. Ministerul Educaţiei a decis scăderea de la 150 la 149,99 de lei a venitului pe membru de familie pentru care se acordă bursele.

La nivelul judeţului, 103 elevi nu primesc bursa de 180 de lei ca urmare a scăderii plafonului de venit, stabilit de Ministerul Educaţiei. În anul şcolar 2009-2010 au beneficiat de bursă 2.408 elevi din judeţ. Anul acesta, 2.420 de elevi şi-au depus dosarele pentru a obţine bursa. Dintre aceştia, 2.317 se încadrează în noul plafon, de 149.99 lei, iar restul au exact 150 de lei venit/membru de familie.
Printre elevii care au rămas fără bursa „Bani de liceu“ se numără Henrietta Marcuş şi Raluca Glodean, eleve la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş“. „Sincer nici nu m-a mirat faptul că din cauza unui singur ban mi s-a luat dreptul la bursă, ţinând cont că până şi bugetarilor le-au tăiat 25% din salarii. Noi elevii ce să mai comentăm? Nu am depus contestaţii pentru că ar fi fost oricum degeaba, dacă asta e legea. De vină este sistemul care permite luarea unor astfel de măsuri”, spune Raluca Glodean, elevă în clasa a XII-a.
Ea spune că în lipsa bursei şi-a depus dosarul pentru a obţine alocaţie complementară. „Nu ştiu ce se întâmplă, dar e absurd să nu primim ajutor din cauza unei diferenţe atât de mici. Trăim foarte greu dintr-un singur salariu patru persoane, iar când am aflat că nu mă mai încadrez în plafon, mi-am depus dosarul pentru alocaţie complementară, pentru care urmează să primesc răspuns”, mai spune eleva.
Henrietta Marcuş, elevă în clasa a XI-a, a pierdut şi ea dreptul la bursă. „E revoltător ce se întâmplă. Anul trecut am avut aceeaşi încadrare, de 150 de lei/membru de familie, şi am primit „Banii de liceu”, iar acum, că au micşorat plafonul cu un singur ban, mi s-a tăiat şi această mică sursă de venit”, spune tânăra.
Plafonul a scăzut în acest an
Ministerul Educaţiei a decis din acest an şcolar scăderea plafonului pentru acordarea burselor de la 150 la 149,99 de lei. „Cei 103 elevi s-ar putea să-şi recupereze bursa dacă Ministerul Educaţiei decide într-un final majorarea plafonului înapoi la 150 de lei. Asta urmează să se decidă zilele următoare”, spune Flaviu Moisa, informatician la Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite