Programul serviciilor publice de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două farmacii vor funcţiona cu program nonstop
Două farmacii vor funcţiona cu program nonstop

Sătmărenii mai pot face ultimele cumpărături din acest an mâine la ora 18.00, urmând ca supermarketurile să revină la program normal, de sâmbătă, 2 ianuarie, ia unităţile spitaliceşti vor asigura permanenţa în asigurarea serviciilor medicale de urgenţă.

Asistenţă medicală permanentă
Unităţile spitaliceşti vor asigura permanenţa în asigurarea serviciilor medicale de urgenţă. „Începând de vineri, până luni, 4 ianuarie, când se va relua programul normal, câte un medic de gardă va asigura permanenţa pe fiecare secţie. Iar Unitatea de Primire Urgenţe va asigura acordarea ajutorului medical în regim permanent“, a afirmat Constantin Demian, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare.

Transport în comun
Potrivit Transurban, transportul în comun va fi asigurat mâine pe toate liniile, însă doar până la ora  18.00. Vineri 1 ianuarie 2010 autobusele nu circulă în Satu Mare, iar duminica,  02 ianuarie 2010 se va circula în program duminical, începând de la ora 13.00, însă liniile 5 şi 23 nu vor circula. Programul normal se va relua începând de duminică 3 ianuarie.

Farmacii de gardă
Farmaciile cu program nonstop din muncipiul Satu Mare sunt „Botifarm“, situată pe strada Ştefan cel Mare, numărul  6, Telefon 712425, şi  „Sfânta Maria“ afiliatã „Walmark“ strada Gabriel Georgescu numărul 36, 0 telefon 0771-629672, 0361-881900

Casieriile sunt închise până luni
Casieria EOn Gaz, din Piaţa Eroilor Revoluţiei va fi închisă joi, 31 decembrie şi vineri 1 ianuarie, urmând ca de luni, 4 ianuarie să introducă un nou program cu publicul,  între orele 8.30 şi 16.30.

Poşta închisă până luni

Programul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Satu Mare va funcţiona joi 31.12.2009 – 7,30 – 15,30, căsătoriile urmând a se oficia conform programărilor.Biroul de Evidenţa persoanelor şi eliberare a actelor de identitate va funcţiona Joi 31.12.2009 – 8,30 – 15,30.  Pe 1 si 2 ianuarie unităţile poştale vor fi închise. Nici băncile nu vor lucra în primele trei zile ale anului 2010. Excepţie fac unităţile bancare din marile centre comerciale.

Mersul trenurilor

Următoarele trenuri cu sosiri şi plecări în  staţia Satu Mare se anulează după cum urmează:

- în zilele de 1, 2, 3 ianuarie, trenul 4318 in relatia Apa-Satu Mare cu sosire la 1.16;
- în zilele de 31 decembrie şi 1, 2 ianuarie trenul 4319 Satu Mare-Apa cu plecare la 23.30;
- în 31 decembrie, trenul 4320 Apa-Satu Mare cu sosire la 7.10 şi trenul 4321 cu plecare la 5.27;
- în 31 decembrie, trenul 4322 în relatia Apa-Satu Mare cu sosire la 16.13 si trenul 4323 cu plecare la 14.35;
- în zilele de 1 şi 2 ianuarie, trenul 4402 in relatia Halmeu-Satu Mare cu sosire la 6.09;
- în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie, trenul 4413 Satu Mare-Halmeu cu plecare la 23.40;
- în zilele de 1 şi 2 ianuarie, trenurile 844/844-1 cu sosire la 11.36, 843/843-2 cu plecare la 7.29, si 845/845-2 cu plecare la 17.50 în relaţia Cluj Napoca-Satu Mare şi retur;
- în zilele de 1, 3 ianuarie, trenul 846/846-1 cu sosire la 23.17 pe relaţia Satu Mare-Cluj Napoca;
- în 31 decembrie/1 ianuarie si 1/2 ianuarie, trenul 741/741-2 (ramura de la trenul 472-1) cu sosire la 8.19, si trenul 742-1/742 (ramura pentru trenul 473-2) cu plecare la 21.11 în relaţia Bucureşti-Teiuş-Satu Mare şi retur;
- în data de 1 ianuarie, trenul 1743 in relatia Timişoara-Baia Mare, cu sosire la 21.31;
- în data de 2 ianuarie, trenul 1744 Baia Mare-Timişoara, cu sosire la 2.24.

Agenţiile de voiaj CFR vor fi închise pe 1 ianuarie, iar pe 2 ianuarie vor lucra doar între orele 8.00 şi 12.00.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite