Proces fulger! Fostul șef ARR Nicolae Jurj, condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Jurj a fost condamnat după o lună și o zi de la flagrantul organizat de DNA
Nicolae Jurj a fost condamnat după o lună și o zi de la flagrantul organizat de DNA

Nicolae Jurj (40 de ani), fostul șef al Autorității Rutiere Române (ARR) Satu Mare a fost condamnat de magistrații Tribunalului Satu Mare la nouă luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată și la șase luni de închisoare pentru trafic de influență, pedepse contopite. Tribunalul a decis ca Jurj să restituie sumele încasate drept mită.

Nicolae Jurj a fost denunțat de patronul unei societăți de transport din Carei și prins în flagant de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în timp ce încasa 2500 de lei mită, în data de 18 noiembrie. Procurorul DNA Marius Iancu a declarat că procesul a fost scurt întrucât Jurj și-a recunoscut fapta și nu a contestat probele depuse la dosar. Fostul șef ARR a fost pus în libertate luni, la pronunțarea sentinței, după 31 de zile petrecute în arest. La instrumentarea dosarului, procurorii DNA au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Mită repetată

Nicolae Jurj a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată și trafic de influență. Acesta a fost prins în flagrant vineri, 18 noiembrie 2011, de procurorii DNA, în timp ce primea 2.500 lei de la un denunțător, patronul unei societăți de transport din Carei. Șeful ARR solicitase suma pentru a intereveni pe lângă funcţionari din Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare, pentru ca aceştia să favorizeze firma la momentul efectuării unui control de specialitate. Jurj a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în 19 noiembrie, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea lui pentru 29 de zile.

Citește mai multe mâine dimineață în „Adevărul”




Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite