Primul flashmob din istoria Sătmarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 30 de tineri au participat la primul flashmob organizat la Satu Mare
30 de tineri au participat la primul flashmob organizat la Satu Mare

Sătmărenii aflaţi ieri în hipermarketul Real au rămas cu gurile căscate. Circa 30 de tineri au dansat sincron, timp de trei minute şi jumătate, pe hituri de Michael Jackson, Elvis Presley, MC Hammer şi Rednex.

Pentru prima dată în Satu Mare, cei aflaţi la cumpărături au putut urmări coregrafia a peste 30 de tineri care dansau la fel, pe ritmurile hiturilor din anii ’60, ’70, ’80 şi ’90. Flashmobul organizat într-un hipermarket din municipiu a atras privirile a zeci de oameni, care îşi făceau cumpărăturile. Aceştia s-au mulţumit doar să privească, neavând curajul să intre în joc.

30 de tineri au dansat sincron
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Erikăi Lucaci, fondatoarea unei şcoli de dans în stil american, „Backstage Dance School“. „Flashmobul este un eveniment unde se întâlnesc mai mulţi oameni pentru a-şi exprima un punct de vedere sau pentru a face o activitate în comun. Ideea a pornit din marile oraşe occidentale şi a ajuns şi în ţara noastră anul trecut, mai exact la Bucureşti. Eveniment identice au mai avut loc în Timişoara şi Cluj, iar în Satu Mare este în premieră“, a declarat aceasta. Ieri, la ora 17.00 fix, cei 30 de tineri s-au grupat şi au început să danseze la fel, sub privirile zecilor de sătmăreni aflaţi la cumpărături. Timp de trei minute şi jumătate, grupul a dansat pe un mix de hituri aparţinând artiştilor Michael Jackson, Elvis Presley, MC Hammer, Rednex. 
„Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Coregrafia a fost minunată, iar dansatorii destul de buni“, a declarat Monica Varga, o sătmăreancă prezentă la cumpărături. Unii chiar au dorit să intre în joc, însă s-au speriat de ce vor spune ceilalţi. „Dacă nu eram aşa în vârstă, sigur dansam şi eu. Poate data viitoare“, a spus Petre Pop, un pensionar care-şi făcea cumpărăturile la Real.

Repetiţii timp de o săptămână
Cei 30 de dansatori profesionişti, dar şi amatori, au învăţat coregrafia în numai o săptămână. Aceştia au declarat că le-a plăcut ideea şi vor ca această experienţă să se repete. „Mi s-a părut ceva foarte frumos, mi-a plăcut că lumea s-a simţit bine“, a declarat Cristian Oşan, unul dintre dansatori.
Coregrafa şi iniţiatoarea evenimentului a declarat că au apărut cereri cu privire la repetarea experienţei. „Înainte de sărbătoarea Paştelui vom repeta evnimentul. Ideea este să prezentăm sătmărenilor ceva nou şi în primul rând să îi scoatem din casă“, a declarat Erika Lucaci.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite