Prima școală românească din Satu Mare, deschisă cu olteni

Colegiul Național „Mihai Eminescu” este cea mai veche instituție românească de învățământ din județ. Ca să aibă profesori şi elevi vorbitori de limba română, conducerea de atunci a şcolii a decis să aducă elevi şi profesori din sudul ţării.

„Matematică”, „Limbra franceză”, „Instrucțiunea civică”, „Igiena”, „Desemnul artistic”, „Caligrafia” sau „Stenografia” erau câteva dintre materiile pe care le studiau primii liceeni ai Sătmarului care au învățat în limba română.

Primeau note de la 1 la 5, nu aveau voie să frecventeze localurile de spectacole și jocuri, teatrele care prezintă piese „frivole”, dar nici cinematografele publice.

Acestea erau câteva dintre regulile primului liceu românesc, înființat în 1919, în clădirea fostului Liceu Superior Regal Romano-Catolic. Recrutarea profesorilor, dar și a elevilor i-a dat mari bătăi de cap primului director al Liceului de băieți „Mihai Eminescu”, Vasile Lohan.

Doar o mică parte din foștii profesori ai Liceului Superior Regal Romano-Catolic au rămas cadre didactive în noul liceu, o mare parte dintre aceștia fiind aduși din Vechiul Regat.

Elevi de la țară și din Olt

„Cei mai mulţi profesori au fost schimbați. O mare parte din profesori au fost aduși din Regat, pentru că principalul criteriu după care au fost recrutați era cunoașterea limbii române. Astfel, au fost aduși profesori din Oltenia, Moldova, București etc”, explică Nicoleta Cherecheș, profesor de istorie și director-adjunct al Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Situația a fost similară și în cazul elevilor, o mare parte dintre ei fiind recrutați din satele din jurul orașului, printr-un apel al directorului pentru ca sătenii să-și înscrie copiii la școală, dar și din sudul țării. „Ca să poată deschide școala au fost aduși, în proporție de aproximativ 15-20%, elevi din sud, cu precădere din județul Olt”, a declarat Gheorghe Cozma, în vârstă de 79 de ani, fost elev, profesor și director al liceului.

În primul an de activitate la liceu au fost înscriși 331 de elevi, din care 327 de etnie română, un german, trei maghiari. Severitatea și strictețea erau două din principiile de bază ale liceului. Elevii purtau uniforme și aveau restricții de circulație pe Corso.

„Nu aveam voie să mergem pe Corso, ca să nu ni se inducă atitudini mondene. Ne feream cât putem, mergeam pe străzi lăturalnice. Era o școală teoretică, fără aplicații practice, însă extrem de serioasă. Imediat după război nu era cerneală, săpun. Aveam o profesoară de fizico-chimie extreme de pricepută și făceam în laborator cerneală, săpun sau cremă de ghete”, îşi aminteşte Gheorghe Cozma, care a fost elev al liceului în perioada 1945 – 1951 și director între 1962 – 1965 și 1967 – 1978.

Documente vechi

Alături de un Anuar și un registru matricol care datează din 1919, o diplomă de bacalaureat din 1935, printre cele mai vechi documente păstrate în arhiva liceului se regăsește și un carnet de elev al clasei a II-a B din 1937.

Carnetul prevede, pe lângă notele obținute la final de an, lecțiile studiate zilnic, și un set cu câteva zeci de reguli morale și „porunci higienice”, de la care elevii nu se puteau abate.