Satu Mare: Update – Ţepele Saralex în vizorul Colegiului Prefectural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Eugen Mirel Marinescu şi omologul său judeţean Vasile Breban au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că vor supune atenţiei Colegiului Prefectural problema ţepelor de la casele de schimb valutar ale Saralex Grup.

Vasile Breban a afirmat că "Saralex va fi unul dintre subiectele care vor fi dezbătute la şedinţa de Colegiu Prefectural de vineri". Şeful CJPC susţine că societatea Saralex a fost amendată de 6 ori cu câte 6000 de lei de CJPC şi că Saralex a pierdut în instanţă fiecare process în care a contestat amenzile.  

În acte, societatea Saralex îi aparţine unui oarecare Alexandru Podgoreanu, despre care presa a vehiculat că ar fi fiul unui deputat PSD. Acesta a mai deţinut societăţile ,,Excelent 2000” şi ,,Alrom 2003”, ultima tot specializată în escrocherii, şi deţine acum,,Salarex Grup” si ,,Grand Exchange House SRL".

Seria ţepelor a debutat în 2004, cu afişarea ascunsă a comisionului practicat. După ce în 2005 – 2006, la iniţiativa Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, legea a fost modificată, iar afişajul cursurilor standardizat, Saralex (la vremea aceea Allrom) a modificat schema de ţeapă, afişând doar în interiorul casei de schimb comisionul perceput la tranzacţii. Acum, schema de înşelăciune este afişarea a două cursuri de schimb, în care indicativul „EUR” scos în evidenţă cu litere albastre este cel pentru tranzacţiile cu cecuri de călătorie (4,2 lei/euro). Indicativul “EUR” pentru cursul real practicat la schimbul valutar, de 3,5 lei/euro, se pierde în panoul de afişaj, fiind marcat cu litere roşii, la fel ca toate celelalte cursuri valutare.

În Satu Mare, Saralex Grup trage ţepe prin trei case de schimb ultracentrale, situate în Ppasajul Pietonal "Corneliu Coposu", respectiv în Piaţa Libertăţii, în vecinătatea hotelurilor Aurora şi Dacia. Saralex a tras mii de ţepe în întreaga ţară prin zeci de case de schimb care continuă să funcţioneaze şi în ziua de azi.

 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite