Pozele bunicilor devin exponate de muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătmărenii care sunt chemaţi să participe la scrierea istoriei locale prin fotografii vechi de familie. Sute de poze vechi au donat Muzeului Județean mai multe familii din Satu Mare, în cadrul unei campanii de strângere a fotografiilor vechi, considerate o parte a patrimoniului local.

Promotorul acestei campanii este directorul instituției de cultură, Liviu Marta. „Campania am lansat-o după ce am văzut niște fotografii vechi de familie. M-am gândit la o metodă de a aduna aceste imagini de la cât mai mulți sătmăreni pentru a le arhiva, acestea fiind considerate adevărate valori istorice. Am rugat-o pe sora mea, care e asistentă, să încerce să adune fotografii de la pacienții ei și chiar a reușit într-o oarecare măsură. Atunci mi-a venit ideea să cerem ajutorul școlilor, ceea ce am și făcut, profesorii îndrumând elevii să dea o mână de ajutor. În prezent, elevii au adunat sute de fotografii, iar noi am selectat aproximativ 100. Vrem să le salvăm“, a declarat Liviu Marta.

Poze din vremea războaielor și a Marii Uniri
Elevii au adunat din casele bunicilor sute de poze din vremurile celor două războaie mondiale sau de la Marea Unire din Alba Iulia din anul 1918. „Nu doar aceste evenimente sunt imortalizate pe hârtie. Avem sărbătoarea Paștelor în  familie, imagini surprinse la Moftinu Mic. În fotografie sunt membrii unei familii care au ieșit de la slujba din duminica Paștelui unde au sfințit bucatele. Într-o altă fotografie sunt surprinși trei sătmăreni care au participat la Marea Unire de la Alba Iulia“, a mai spus Liviu Marta.
Din aceste fotografii tinerii mai pot afla moda timpurilor apuse. Sătmărenii care nu vor să doneze fotografiile vechi, pentru unii acestea având o valoare sentimentală, le pot pune la dispoziția Muzeului pentru scanare, iar instituția de cultură le va păstra în format digital. „Vrem să extindem campania la nivelul județului. La finalul acțiunii vom organiza o expoziție mare cu toate fotografiile adunate și le vom premia pe cele mai vechi și mai interesante“, a declarat Diana Iagăr, muzeograf. Un sătmărean a donat Muzeului o fotografie cu un parc englezesc imortalizat în anul 1910. Parcul a aparținut comunei Andrid.

Citat
La finalul acțiunii vom organiza o expoziție mare cu toate fotografiile adunate
 Diana Iagăr, muzeograf

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite