Portret: Ioan Litan este mecanicul-şef al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginer mecanic de profesie, Ioan Litan este primul city-manager al municipiului Satu Mare şi a fost al doilea primar de după Revoluţie.

Portret de Lucian Laszlo
Profil
Nascut – 20 iunie 1945, Gelu, judeţul Satu Mare
Studii – Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Mecanică/T.C.M
Stare civilă - căsătorit, doi copii


După o activitate de aproape patru decenii în cadrul UNIO Satu Mare, Ioan Litan a fost numit în funcţia de city-manager anul trecut în luna mai. La preluarea funcţiei, primarul Iuliu Ilyes spunea că funcţia de city-manager este similară cu cea de mecanic şef al oraşului, pentru că acesta trebuie să coordoneze activităţile de întreţinere. Mai mult, lui Ioan Litan i-a fost încredinţat spre gestionare şi unul dintre cele mai grele capitole: străzile. „Cel mai important lucru care s-a realizat în ultimul an a fost acordul cadru cu firmele de asfaltare. Astfel, nu se risipesc banii în fiecare an pe plombări, ci, cu aceleaşi sume, se asfaltează şi se întreţin mai mulţi ani străzile“, spune Ioan Litan. Pentru a aplica noi tipuri de contracte cu drumarii, el a studiat modul de lucru din alte primării. „Am fost şi la Baia Mare şi la Cluj să vedem cum se procedează, iar în momentul de faţă la Satu Mare suntem destul de bine puşi la punct cu formalităţile de lucru cu drumarii. Este foarte multă birocraţie în domeniu, însă trebuie să îi constrângem să îşi facă bine treaba“, spune city managerul Sătmarului.

A fost şef peste CTC-işti

După absolvirea Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iaşi, Ioan Litan şi-a început cariera în cadrul UNIO Satu Mare. „La UNIO am început să activez ca inginer mecanic în anul 1969. Până în anul 1985 am trecut prin toate funcţiile ierarhice, de la stagiar până la director de fabrică“, spune Litan. Timp de cinci ani, înainte de Revoluţie, el a condus Inspectaratul General de Inspecţie a Calităţii. „Era un fel de Protecţia Consumatorului, însă se verificau toate produsele pentru export“, îşi aminteşte sătmăreanul.

Al doilea primar după Revoluţie

În august 1990, el a fost numit primar, prin ordin al prefectului. „A fost un mandat de doi ani de zile, dar a fost o experienţă aproape traumatizantă. În acea vreme, primarul era inamicul public numărul 1, amintit de sătmăreni la orice nemulţumire. De exemplu, din cauza unei greve a transportatorilor, la un moment dat nu a fost pâine în oraş şi tot eu am fost ameninţat că mi se trimit toţi angajaţii din fabrici pe cap dacă nu rezolv treaba“, îşi aminteşte Litan. După experienţa în Primărie, Ioan Litan a revenit la fabrica UNIO, unde, timp de 16 ani, a ocupat funcţia de director comercial. „Am prins toate schimbările tranziţiei în acelaşi post, în acelaşi birou. A fost o experienţă interesantă“, îşi aminteşte Litan.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt cele mai plăcute amintiri din cariera dvs.?
I.L: La UNIO am avut mai multe experienţe profesionale interesante de-a lungul anilor. Am ajuns chiar până în Tanzania, în 1973, sau în alte ţări occidentale în interes de serviciu.
Cei doi copii v-au călcat pe urme în domeniu?
I.L.: Aceştia şi-au ales domenii mai interesante. Fiica mea mea, doctor în informatică, se ocupă de cercetare pentru o mare companie din Germania, iar fiul meu, doctor în economie, activează în mediul universitar.

Ce-i place
Tenisul este sportul preferat de city-managerul Ioan Litan. „În fiecare duminică, la ora 8.00, indiferent de ce se înmtâmplă, sunt pe terenul de tenis. Este relaxarea mea şi, împreună cu mai mulţi prieteni, de ani de zile practic acest sport“, spune Litan.
Ce nu-i place
Dezbaterile televizate îl indispun pe city-managerul Sătmarului. „Nu îmi plac dezbaterile seci de la televizor. În loc să se discute chestiuni mai serioase şi soluţii pentru acestea, se despică firul în patru pe tot felul de subiecte“, spune el.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite