Portret: Cosmin Raţiu este medicul care te face să zâmbeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul dintre cei mai apreciaţi stomatologi din oraş şi se mândreşte că, prin tehnici de implantologie, poate să readucă zâmbetul pe feţele oamenilor.


Cosmin Raţiu s-a născut într-o familie de medici şi a ajuns la 33 de ani unul dintre cei mai apreciaţi stomatologi din Satu Mare. Îi place medicina şi vrea să transforme această pasiune în afacere. El a devenit managerul viitorului spital privat „Sfântul Anton“ din Satu Mare.
Cosmin Raţiu şi-a dezvoltat competenţele în implantologie şi chirurgie dentară pentru a reda zâmbetul persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial dantura.

Munceşte alături de soţia sa, Cosmina

„Implantologia vine în sprijinul pacienţilor edentaţi, fără dinţi sau cu dinţi atrofiaţi, şi este o metodă alternativă de protezare prin implanturi. Implanturile sunt sub formă de şuruburi conice sau cilindrice care se inserează în locul dinţilor restanţi prin diferite tehnici chirurgicale“, explică cu pasiune medicul.
A pornit la drum alături de soţia sa, Cosmina, care este tot medic stomatolog, iar acum de mândresc cu una dintre cele mai moderne clinici din judeţ.
„Nu ne-a fost uşor la început. Muncim amândoi cot la cot, atât la cabinet, cât şi la clinică. Pasiunea pentru această meserie ne-a apropiat şi suntem amândoi la fel de conştiincioşi şi de muncitori. Muncim de dimineaţa până seara şi suntem o echipă atât acasă, cât şi la serviciu. Clădirea în care funcţionează clinica am cumpărat-o din banii noştri, iar aparatura am obţinut-o din fonduri comunitare. Aici, profesează în prezent, 32 de medici specialişti în diverse ramuri ale medicinei din ţară şi străinătate“, spune Cosmin Raţiu.
Pe lângă meseria de medic stomatolog, el s-a specializat şi în drept administrativ şi management sanitar, cunoştinţe care îi sunt acum de mare ajutor. Medicul stomatolog susţine că oamenii au început să conştientizeze importanţa igienei dentare.

„Uşa cabinetului meu e deschisă pentru toţi“

„Nu mi-e greu să lucrez cu oamenii, mai ales că cei mai mulţi au început să ţină cont de igiena dentară. Discut cu fiecare pacient în parte despre problemele pe care le întâmpină cu dantura. Sunt foarte receptivi la sfaturile mele, ceea ce mă bucură. Uşa cabinetului meu este deschisă tuturor sătmărenilor“, a mai spus Cosmin Raţiu.
În viitorul spital privat pe care îl administrează vor funcţiona două săli de operaţii, o sală de naşteri, saloane cu două paturi şi băi proprii şi multe alte secţii.

Ce-i place

 Pentru tânărul medic, soţia şi cei doi copii ocupă primul loc în viaţa sa. Alături de ei, porneşte în drumeţii prin natură pe care le organizează cu mare drag. Cosmin Raţiu este pasionat şi de sport, iar în fiecare iarnă merge în vacanţă la munte, unde „zboară“ pe pârtiile de schi.

Ce nu-i place
Detestă lenea, minciuna, indiferenţa faţă de cei din jur şi lipsa de profesionalism la locul de muncă. Nu-I plac nici oamenii lăudăroşi pentru că, spune el, în spatele fiecărei laude se ascunde un dram de neadevăr.

Întrebări şi răspunsuri
Unde ai vrea să ajungă sistemul sanitar românesc?
C.R.: Cred că se poate ca sistemul nostru sanitar să ajungă departe. Din păcate, sistemul are o problemă majoră de imagine în ciuda faptului că avem medici foarte buni. În lipsa aparaturii medicale şi a condiţiilor de muncă, actul medical lasă de dorit. Colegii din sistemul de stat încearcă să completeze deficienţele majore ale unui sistem subfinanţat.
Care este cea mai mare dorinţă a ta pe plan professional?
C.R.: Să mă ajute Dumnezeu să duc la bun sfârşit toate proiectele pe care mi le-am propus, iar împreună cu oamenii cu care colaborez să demonstrăm că se poate face medicină la un nivel civilizat.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite