Poliţia nu se autosesizează în cazul milionarului Super Bingo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Temian, alături de Ioan Ciocan
Angela Temian, alături de Ioan Ciocan

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare nu se poate autosesiza, motivând prezenţa contractului semnat între cele două persoane, unde milionarul îşi dă acordul că virează jumătate din sumă. Angela Temian, agentul de vânzări, a fost suspendată din funcţie de reprezentanţii firmei Metropolis Grup, până la finalizarea anchetei interne.

Citeşte şi

 Milionarul Super Bingo si-a luat casă cu 10 camere
EXCLUSIV Răsturnare de situaţie în cazul milionarului Bingo

S-au luat primele măsuri în cazul milionarului Bingo, Ion Ciocan, care şi-a subţiat premiul cu 1,9 milioane de lei. Angela Temian, agentul de vânzări care i-a vândut biletul câştigător a fost suspendată din funcţie de reprezentanţii firmei Metropolis Grup, demarându-se cu această ocazie şi o anchetă internă.

„Juriştii firmei noastre vor vedea ce s-a întâmplat exact la Satu Mare. Pe de altă parte, Bingo Metropolis a respectat procedura de acordare a premiului. Dacă în acest caz s-a săvârşit vreo infracţiune, sperăm ca Poliţia să-şi facă treaba” a declarat Ioan Bradea, directorul de marketing de la Metropolis Grup.


Angela Temian susţine în continuare că biletul norocos a fost cumpărat împreună cu Ion Ciocan, iar împărţirea premiului era evidentă. Însă, conform regulamentului, vânzătorii de bilete şi rudele de gradul I ai acestora nu au voie să intre în concurs. „Vânzătorii şi rudele de gradul I ale acestora nu au voie să participe la concurs”, confirmă  Ioan Bradea.

Poliţia nu se autosesizează

Pentru că între cele două persoane există un contract prin care Ion Ciocan îşi dă acordul că împarte câştigul cu Angela Temian, poliţia nu se poate autosesiza. „Poliţia nu are ce să facă în acest caz, nu s-a săvârşit nicio infracţiune de latură penală în jurul căreia să se contureze vreo infracţiune“, a spus Ana Mălăiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.
Nici reprezentanţii firmei Metropolis Group nu au depus nicio sesizare. „Până în aceast moment nu există vreo plângere, atât din partea firmei angajatoare cât şi din partea membrilor familiei“, a mai spus Ana Mălăiescu.
În momentul în care s-au depune o eventuală plângere, cauza poate fi soluţionată doar pe parte civilă, în acest caz fiind vorba despre nerespectarea contractului de prestări servicii.

Povestea pe scurt


Ion Ciocan din Certeze a câştigat înainte de Crăciun 1,2 milioane de euro. După ridicarea premiului, jumătate din sumă a virat-o în contul Angelei Temian, agentul de vânzări de la care a cumpărat biletul câştigător. Dacă iniţial milonarul a declarat că a fost şantajat să vireze banii, acum Ion Ciocan susţine că au cumpărat împreună biletul.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite