Satu Mare: Pieţele centrale au devenit parcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Pieţele centrale au devenit parcări
Satu Mare: Pieţele centrale au devenit parcări

Platoul din Piaţa 25 Octombrie şi cel din Piaţa Lucaciu au fost transformate, neoficial, în parcări. Edilii locali nu au interzis parcarea în cele două zone centrale, dar nici nu le-au reglementat statutul de parcări.



Două dintre zonele centrale ale municipiului, platoul din Piaţa 25 Octombrie şi platoul din Piaţa Vasile Lucaciu, au devenit parcări. Neoficial însă, pentru că destinaţia acestora rămâne aceea de spaţiu public pietonal.
Cele două pieţe centrale sunt luate cu asalt zilnic de şoferi, spaţiile fiind în zona ultracentrală a oraşului. Platoul din Piaţa 25 Octombrie a fost dat de municipalitate „în grija“ Consiliului Judeţean, care a impus un sistem de acces cu barieră, pe bază de cartele, însă pot intra şi „riveranii“ sau cei care au diverse treburi de rezolvat la instituţiile din Palatul Administrativ. Terenul aparţine, însă, tot primăriei.

Fără norme şi fără amenzi
Autorităţile locale nu au reuşit încă să ajungă la o soluţie privind cele două spaţii, dar nici nu au interzis parcarea pe cele două platouri centrale. Poliţia Rutieră nu îi poate amenda pe cei care parchează în aceste două zone, însă nici Serviciul de Siguranţa Traficului şi de Administrare Parcări (SSTAP) Satu Mare nu a primit în administrare aceste spaţii. „În şedinţa Comisiei de Siguranţă a Circulaţiei am propus de mai multe ori preluarea în administrare a acestor zone. Oricum se parchează în aceste spaţii şi ar trebui reglementată situaţia“, spune Adrian Neacşu, directorul SSTAP. Pe de altă parte, cu privire la platoul din faţa Muzeului Judeţean, şeful Biroului Poliţiei Rutiere, Cătălin Dănciuţ, afirmă că nu poate amenda sătmărenii care parchează în această zonă.
„Nu amendăm şoferii care parchează pe platoul din Piaţa Vasile Lucaciu pentru că nu este reglementată vreo interdicţie de parcare în acel spaţiu“, afirmă Dănciuţ. 

Fără soluţii de perspectivă
Pe de altă parte, administraţia locală nu doreşte schimbarea destinaţiei celor două spaţii, chiar dacă acestea sunt în momentul de faţă parcări. „Piaţa 25 Octombrie şi platoul din faţa Muzeului Judeţean sunt spaţii publice pietonale. Cum să le transformăm oficial în parcări?! Aşa ceva nu se poate. Însă nici nu putem interzice parcarea în aceste zone, decât dacă le oferim oamenilor soluţii alternative. Ori, în momentul de faţă nu există astfel de soluţii, mai ales că, din cauza crizei a căzut şi proiectul privind o parcare subterană în centrul oraşului“, afirmă viceprimarul Adrian Albu.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite