Petreceri cu casa închisă de Ziua Îndrăgostiţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele cluburi din oraş, 80 la sută din locurile pentru seara de Valentine`s Day au fost deja rezervate. Managerii restaurantelor şi cluburilor din oraş se aşteaptă la creşterea numărului de rezervări în aceste zile.

Managerii de restaurante şi cluburi şi-au atins scopul în ceea ce priveşte rezervările pentru seara de Valentine`s Day.
La motelul „Leon“, mai sunt câteva locuri disponibile. „Sună lumea, se interesează care sunt ofertele nostre. Din cele 40 de locuri disponibile la restaurant, jumătate sunt deja ocupate. Preţul unui meniu este de 130 de lei pe cuplu. Îndrăgostiţilor le-am pregătit o seară romantică, cu o cină specială, muzică deosebită şi o cameră matrimonială în cadrul hotelului de trei stele, ce va fi amenajată pentru doi îndrăgostiţi şi unde pot petrece o noapte de vis“, a spus Sergiu Mereşca, managerul motelului.

Locuri libere la restaurantul Paloma
Pentru că anul acesta ziua îndrăgostiţilor este în weekend, managerii de restaurante organizează petreceri încă de vineri, iar sătmărenii profită din plin de zilele libere. „Pentru seara de vineri avem deja rezărvări pentru 150 de persoane, iar numărul va creşte în aceste zile. De asemenea, s-au anunţat invitaţi şi pentru seara de sâmbătă. Pentru noi nu este o problemă numărul de locuri rezervate, restaurantul fiind încăpător, iar fiecare sătmărean este bine primit la orice oră“, a declarat Vasile Lup, managerul restaurantului Paloma. Aici, un meniu costă 50 de lei, iar invitaţii vor putea participa la o tombolă cu premii onsistente.

Rezervări şi la cluburi
Nici cluburile nu se lasă mai prejos în acest weekend, managerii organizând petreceri pentru îndrăgostiţi. Cei care vor să petreacă în stil clubbing, trebuie să se grăbească pentru că 80 % dintre mese sunt deja rezervate. „Mai avem foarte puţine locuri, atât la Bora Bora, cât şi la Zambara. Cei care nu au reuşit să-şi rezerve o masă, pot intra în club cu doar 10 lei“, a declarat Romeo Sarca, managerul celor două dicoteci.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite