Satu Mare: Peste 100 de gospodării inundate în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia torenţială de ieri a afectat zeci de familii din localitatea Turţ

Peste 100 de gospodării din judeţul Satu Mare au fost inundate în urma ploii torenţiale care a căzut aseară în mai multe localităţi. Cele mai mari probleme au fost în Turţ, unde zeci de familii s-au trezit cu apă în case. Culturile agricole au fost de asemenea afectate. Ieri după-amiază, a căzut multă grindină în zona Oaşului, iar porumbul, pomicultura au fost grav afectate. Ploaia torenţială a umflat apele interne care s-au revărsat direct în gospodăriile oamenilor.

Probleme în localitatea Turţ

Norii negrii s-au dezlănţuit în jurul orei 16.00, iar timp de 30 de minute au căzut bucăţi mari de grindină. Canalele s-au umflat şi toată apa a ajuns în casele oamenilor. “De mult nu a mai plouat aşa în localitatea Turţ. Avem peste 100 de gospodării afectate, terenuri agricole, drumuri distruse şi canale blocate. Tot ce am muncit în două luni, ploaia a distrus în câteva minute”, a declarat Ioan Belbe, primarul comunei Turţ.
Până noaptea târziu, oamenii au încercat să îşi scoată nămolul şi apa din case. “Ne-am trezut inundaţi. La un moment dat, apa era până la genunchi. Am scos nămolul cu găleţile timp de câteva ore”, a declarat Ana Ignat. Nici în această dimineaţă, vremea nu a fost mai blândă cu sătmărenii. A plouat torenţial în jur de zece minute, însă din fericire, nu s-au înregistrat pagube.


Mai multe detalii, în ediţia de azi a ziarului "Adevărul de Seară"

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite