Satu Mare: Pensionarii şi-au ridicat făina europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în data de 25 septembrie, în zilele de luni, miercuri şi vineri, beneficiarii pot să îşi ridice pachetele de la sediul Crucii Roşii

Zeci de pensionari sătmăreni aşteptau, azi dimineaţă, în faţa sediului Crucii Roşii să primească ajutoarele de făină de la Uniunea Europeană. A fost prima zi în care pensionarii, cu venitul maxim de 400 de lei au primit cele 15 kilograme de faină. Pe lista beneficiarilor de azi sunt doar cei 3522 de pensionari, urmând ca în zilele de miercuri şi vineri să primească şi asistaţii sociali, respectiv persoanele cu handicap grav şi accentuat.
Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Adrian Bălaj, până la ora 10.00 şi-au ridicat coletele aproximativ 70 de pensionari. „Au venit dis-de-dimineaţă, cu cuponul de pensie asupra lor. Din fericire, s-au comportat civilizat, fără să se îngesuie. Ne aşteptăm la lume multă în următoarele zile“, a declarat Adrian Bălaj.
 
Grija zilei de mâine

Pensionarii s-au bucurat enorm de ajutorul primit azi dimineaţă. Ei spun că faina le ajunge câteva luni bune. „Pensia este foarte mică şi abia ne ajunge să plătim cheltuielile curente. Am crescut patru copii, am dus o viaţă extrem de grea. Ne bucurăm de acest ajutor“, a declarat Elisabeta Rujai, 62 de ani, o pensionară care are o pensie de 339 de lei.
Au fost cazuri în care aparţinătorii pensionarilor au fost să ridice făina. „Mama mea are 86 de ani, o pensie de CAP de 360 de lei. Am venit să îi ridicăm noi ajutorul pentru că ea nu se deplasează foarte uşor. Este greu să trăim într-o ţară unde nu se ţine cont de pensionari“, a declarat Margareta Bala, fiica pensionarei.

Aproape 8000 de persoane vor primi ajutor

H.G. nr. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România modifică categoriile sociale beneficiare de ajutoare alimentare,  comparativ cu anul 2008, ca urmare a includerii persoanelor cu handicap grav şi accentuat, a pensionarilor cu pensie cumulata în cuantum mai mic de 400 lei precum şi a şomerilor indemnizaţi, numărul beneficiarilor este de 7970, de opt ori mai mare comparativ cu anul 2008.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite