Palatul de Justiție va toca 22 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a fost adjudecat la mai puţin de jumătate din costul estimat. Palatul de Justiţie va fi reabilitat cu 21,8 milioane de lei, faţă de 49 de milioane, cost estimat iniţial. Lucrările vor fi executate de firmele Iaşicon şi Consilva.

Dintre cei 11 participanţi la licitaţia organizată de Tribunalul Satu Mare, unii nu au respectat condiţiile de participare, iar cea mai bună ofertă, care a corespuns atât din punct de vedere financiar, cât și ca durată de execuţie, a fost desemnată câștigătoare.

Propuneri absurde

Am avut şi propuneri absurde. Nu voi nominaliza firmele, dar, din Satu Mare, de exemplu, au fost două firme în asociere cu o firmă spaniolă, a căror ofertă a fost respinsă, deoarece nu îndeplinea cerinţele impuse prin fişa de date a achiziţiei, cum ar fi experienţa în lucrări similare la valoarea solicitată. Un alt caz a fost al unei firme care a declarat că nu are litigii pe rol, deşi chiar pe rolul Tribunalului avea deschis un proces de insolvenţă. Exemplele ar putea continuaA“, a declarat dr. Rodica Grosoş Maxim, preşedintele Tribunalului.

Mai ieftin grație crizei

În studiul de fezabilitate, valoarea iniţială a proiectului de reabilitare şi reparaţii capitale a palatului de Justiţie a fost evaluată la 49 de milioane de lei. Licitaţia a fost câştigată la doar 21,8 de milioane, mai puțin de jumătate din valoarea estimată în studiul de fezabilitate. Preşedintele Tribunalului pune diferența de preț dintre evaluarea Tribunalului și cea a firmelor pe seama crizei economice, care a generat scăderea prețurilor la materialele de construcții. „Proiectul a fost evaluat la începutut anului 2009, când preţurile erau mai mari şi nu exista acest fenomen al crizei financiare. Astăzi, preţurile sunt mult mai mici. Toţi cei 11 participanţi au venit cu preţuri asemănătoare câştigătorilor. Pentru noi a contat în primul rând faptul că cel care câştigă să corespundă din toate punctele de vedere, să ofere un preţ rezonabil, dar şi un timp de lucru bun“, a declarat Maxim. Câştigătoarele Iaşicon (din Iaşi) şi Consilva (din Şimleu Silvaniei) au propus o durată de execuţie a lucrărilor de 18 luni. „Timpul de execuție pune un pic de presiune pe executanți, însă nu vom permite ca lucrările să fie efectuate în batjocură. Nu vreau să se audă că afară am vopsit gardul și că înăuntru e leopardul“, avertizează Rodica Grosoș Maxim.

Față nouă pentru justiție

Clădirea va fi recompartimentată, astfel încât vor exista 12 săli de judecată, cu cinci mai multe decât acum. Lucrările de reabilitare vor fi demarate în luna septembrie și se vor desfășura în etape. Partea de pe strada Mileniului a clădirii, atât la exterior, cât şi în interior, va fi prima reabiliată. „Se va face consolidarea şi apoi reparaţiile, de la acoperiş la înlocuirea geamurilor până la zugrăvit şi alte intervenții“, afirmă Maxim.

Procese înghesuite temporar

Lucrările vor afecta activitatea instanțelor. Pe durata lucrărilor, Tribunalul și Judecătoria îşi vor desfăşura în continuare activitatea în clădire. Mutarea a fost apreciată de conducerile instituției drept foarte dificilă, atât din cauza lipsei de fonduri dar şi din pricina complexităţii sistemului informatic, care nu poate fi mutat în orice condiţii. „Un alt impediment este faptul că avem stabilite termene de judecată şi pentru începutul anului 2012, termene pentru care părţile au fost citate să se prezinte în actuala clădire“, explică președintele Tribualului. O salvare din criza de spațiu ar putea fi oferită de birourile Parchetelor, care se vor muta în luna septembrie în fostul sediu al Băncii Naționale de pe Corso.

Tribunalul va „divorța” de Judecătorie


Președintele Tribunalului susține că Judecătoria ar putea urma calea celor două Parchete, urmând să se mute în casă nouă. „Spaţiul este insuficient pentru două instanţe mari, chiar şi după reabilitare. Deocamdată pleacă parchetele, dar pe viitor va trebui să găsim o soluţie şi pentru Judecătorie. Ideal ar fi ca Penitenciarul să-şi mute în întregime activitatea în altă parte, aşa cum prevăd normele europene. În acest fel am putea funcţiona fără probleme de spaţiu“, a conchis preşedintele Tribunalului.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite