PREMIERĂ: „Averile” săracilor vor fi verificate electronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Laslău,studentă,va primi suma maximă la subvenţie pentru că nu realizează niciun venit
Bianca Laslău,studentă,va primi suma maximă la subvenţie pentru că nu realizează niciun venit

Angajaţii Primăriei vor verifica la sânge dosarele şi averile celor care şi-au depus cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru această iarnă. Serviciului Public de Asistenţă Socială din Primărie a achiziţionat un soft special pentru verificarea bunurilor deţinute de cei care cer ajutoare pentru încălzire.

Angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei vor verifica, cu ajutorul unui soft cumpărat în această vară, averile celor care solicită acordarea subvenţiilor pentru încălzire. Astfel, cei care nu şi-au declarat toată averea, respectiv locuinţe, terenuri, maşini şi alte bunuri, pot fi daţi în judecată pentru fals în declaraţii.

Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale, SPASP

Cu noul soft, angajaţii SPAS au acces direct în baza de date a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, ceea ce va permite compararea bunurilor deţinute cu cele declarate în dosarul de cerere a subvenţiei.
Cererile de acordare a ajutorului se pot înregistra până joi inclusiv, la ora 17.00. Verificarea dosarelor depuse va începe de lunea viitoare, iar după compararea datelor cu noul soft, angajaţii Biroului Prestaţii Sociale se vor deplasa şi pe teren.
„Conform legii, suntem obligaţi să verificăm cel puţin 3% din solicitanţi, iar cei prinşi cu minciuna pot fi daţi în judecată pentru fals în declaraţii. Vom controla în primul rând persoanele care au declarat venituri zero“, spune Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS.

Cozi de sute de oameni pentru subvenţia de încălzire

Doar 2.000 de cereri înregistrate
Condiţiile mai stricte de acordare a ajutorului în acest an au la o scădere a numărului de solicitări. „Dacă anul trecut până în ultima săptămână de primire a cererilor am avut 6.000 de dosare înregistrate şi alte 2.000 în ultima săptămână, anul acesta avem doar 2.000 până în prezent, fiind aşteptate alte circa 2.000 de persoane până joi”, mai spune Adrian Bălaj.
Bianca Laslău, o studentă de 21 de ani, şi-a depus astăzi cererea. Ea susţine că nu realizează niciun venit în afara bursei de studiu, în valoare de 250 de lei. Conform calculelor, ea va primi o subvenţie de 262 de lei. Pensionara Aurica Lengyel va primi un ajutor de 44 de lei pentru încălzire, pentru că are o pensie de 430 de lei lunar. „Murim de foame cu o pensie aşa de mică şi pe deasupra nici măcar ajutorul social de făină şi ulei nu îl primesc pentru că am pensie peste 300 de lei. Pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, măcar nu muream de foame”, se plânge bătrâna.

Aglomeraţie în ultima săptămână de depunere a cererilor

Condiţii şi termeni pentru cereri
Potrivit legii, de la plata ajutorului de încălzire sunt excluşi cei care deţin autobuze, microbuze, tractoare, combine, gatere sau terenuri care depăsesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în mediul rural. De asemenea, nu primesc ajutor cei care au peste 20 de ovine, peste 5 porcine sau mai mult de 3 bovine.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite