Satu Mare: Două clase de elevi sătmăreni au participat la concursul tinerilor pompieri de la Ostrova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Două clase de elevi sătmăreni au participat la concursul tinerilor pompieri de la Ostrova
Satu Mare: Două clase de elevi sătmăreni au participat la concursul tinerilor pompieri de la Ostrova

Elevii sătmăreni au reprezentat România la unul din cele mai importante concursuri dedicate tinerilor pompieri.  Tinerii pompieri sătmăreni sunt singurii din ţară care au participat la un astfel de concurs.

În perioada 19-26 iulie 2009, în oraşul Ostrava din Cehia, s-au desfăşurat Concursurile internaţionale ale pompierilor organizate sub egida Asociaţiei Internaţionale a Pompierilor şi Serviciilor de Urgenţe-CTIF. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, România a fost reprezentată la Competiţia Internaţională a Tinerilor Pompieri de două echipe de elevi de la Şcoala Generală nr. 7 din Satu Mare şi de la Palatul Copiilor. În total 47 de echipaje s-au înscris în concurs din 23 de ţări formate din 39 de băieţi şi 8 de fete. În clasamentul general, primele locuri au fost ocupate de reprezentanţii Cehiei, Rusiei şi ai Germaniei. Echipa României a ocupat locul 9 la băieţi şi locul 39 la fete. Asociaţia Internaţională a Pompierilor şi Serviciilor de Urgenţe- CTIF, a fost fondată în anul 1900, la Paris, în scopul încurajării şi promovării cooperării dintre pompieri. Până în prezent 46 de ţări sunt membre iar 50 de ţări sunt asociate. Tradiţia acestor concursuri a început în anul 1961 şi se împart în două categorii: Competiţia Internaţională a Brigăzilor de Pompieri, care anul acesta a ajuns la ediţia a 14-a, şi Competiţia Internaţională a Tinerilor Pompieri care a ajuns la a 17-a ediţie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite