Satu Mare: Tentativă suicidară la 13 ani. O fetiţă din Carei a băut 200 de mililitri de antigel.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă de 13 ani din Carei a băut 200 de mililitri de antigel şi a ajuns pe mâna medicilor. Ea a plecat dimineaţă la şcoală, de unde cadrele didactice au anunţat ambulanţa îndată ce au sesizat că fetiţa a înghiţit voluntar antigel.

Tânăra a ajuns pe mâna medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare de conştienţă, însă medicii au considerat că este un caz urgent şi au trimis-o la Cluj.
„În această dimineaţă am avut o pacientă de 13 ani din Carei care s-a intoxicat voluntar cu antigel. Ea provine din aceeaşi comunitate ca şi băieţelul de acum trei săptămâni, care a fost adus la UPU tot pentru intoxicaţie voluntară cu antigel. Fetiţa a primit tratmentele de urgenţă şi a fost trimisă la Spitalul de Pediatrie din Cluj Napoca, ca o măsură suplimentară de precauţie”, spune Rodica Lohan, purtătoprul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Fetiţa a ajuns la spital cu o ambulanţă însoţită de părinţi, după care a fost transferată la Cluj tot cu ambulanţa. Medicii spun că starea ei era vigilentă şi nu era în comă, însă situaţia a impus transferul.
Conform surselor, fetiţa s-a intoxicat cu antigel imitându-şi colegul de clasă, care în urmă cu trei săptămâni a ajuns la spital cu aceeaşi problemă. Cei doi sunt elevi la Şcoala Nr. 1 din municipiul Carei.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite