O elevă cu deficiențe senzorial-auditive, locul I la concursul național de comunicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă cu deficiențe senzorial auditive de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare a câștigat locul I și mențiune la Concursul Național ,,Comunicăm prin gest, culoare și miscare" desfășurat la Bivolarie, județul Suceava.

Izabela Reman a reușit să convingă juriul cu un desen portret realizat în cărbune și cu o piesă de pantomimă (teatru mut). Alături de Izabela, la concurs au mai participat alți cinci elevi sătmăreni. Erika Horvath a obținut mențiune la proba de triathlon.

150 de elevi participanți

La competiție au participat 150 de copii de la 12 școli de profil din țară.  „Competiția s-a desfășurat în perioada 28 aprilie-1 mai, fiind asimilat olimpiadelor naționale ale elevilor de la învățământul de masă. Este un concurs care face parte din calendarul concursurilor școlare aprobate de minister. Elevii sătmăreni s-au descurcat bine la probele din competiție, având în vedere rezultatele“, a declarat Ramona Costin, profesoară în cadrul Centrului Școlar.  

Probele din concurs au fost: pantomima, proba specifică elevilor care folosesc limbajul mimico-gestual, desen și sport cu probele de atletism, șah și tenis de masă. La finalul perioadei de concurs copiii au vizitat mănăstirile Moldovița, Putna și Sucevița.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite