Satu Mare: Numărul şomerilor se apropie de 8.000

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Numărul şomerilor se apropie de 8.000
Satu Mare: Numărul şomerilor se apropie de 8.000

Alţi 205 de sătmăreni vor fi disponibilizaţi în masă până la sfârşitul acestei luni. Rata şomajului va ajunge la cinci procente la sfârşitul lunii, iar din septembrie, funcţionarii publici vor îngroşa rândurile şomerilor.


Numărul persoanelor disponibilizate colectiv, în primele şapte luni ale acestui an, în judeţul Satu Mare, a crescut de aproape zece ori faţă de aceaşi perioadă a amului 2008. Astfel, dacă anul trecut,  268 de sătmăreni au fost vizaţi de disponibilizările colective, anul acesta nu mai puţin de 2374 de sămăreni au rămas fără un loc de muncă în urma concedierilor în masă. Rata şomajului a fost la finalul lunii iulie de 4,9 procente, cu un numar de aproape 7.700 de şomeri, urmând ca, după disponibilizările colective de luna aceasta, rata şomajului să treacă pragul de cinci procente. „Pentru luna august, două societăţi comerciale din Satu Mare au anunţat disponibvilizări colective, şi anume, Electroloux 157 de persoane şi Ceramica din Carei, alte 48 de persoane”, afirmă Simona Derşidan, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Ocupare a forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare.

Inspectoratul Şcolar a evitat concedierile

Nu mai puţin de 280 de posturi au fost desfinţate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, însă nimeni nu şi-a pierdut locul de muncă. „Am reuşit să rearanjăm organigrama, astfel încât, chiar dacă au fost desfinţate 280 de posturi nimeni nu şi-a pierdut locul de muncă în această etapă. O parte din locurile de muncă vacante în sistem au fost desfintate iar unele posturi  au fost comasate”, afirmă, Mariana Popa, inspector şcolar general.

Vânătoarea bugetarilor continuă însă. „ Până la sfârşitul acestei luni trebuie să finalizăm lista posturilor din administraţia publică ce vor fi desfinţate. Sunt într-adevăr unele instituţii unde organigrama este umflată, nu avem deocamdată un număr exact al bugetarilor ce vor fi disponibilizaţi”, afirmă prefectul Radu Giurcă. Acesta mai spune că instituţia pe care o conduce încearcă să dimineueze efectele crizei prin căutarea de investitori. „ Avem de exemplu zilele acestea programate întâlniri cu investitori din Germania şi Austria, prin intermediul Forumului German. Sprijinim orice investitor, pentru că este nevoie să se facă în acet moment infuzii de capital în judeţ. Ne întâlnim şi cu oamenii din zona rurală, iar acolo este o problemă serioasă legată de media de vârstă înaintată, în timp ce tinerii fărăr un loc de muncă pierd vremea la oraş, satele îmbătrânesc şi nu are cine să muncească pământul” mai spune Radu Giurcă.

Luna trecută a fost cea mai mare creştere a ratei şomajului
Potrivit AJOFM Satu Mare, cea mai mare creştere a ratei şomajului în judeţul Satu Mare, s-a înregistrat la sfarsitul lunii iulie, cu 2,9 puncte procentuale, faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, cauzată în primul rând de concedierile colective efectuate de către societăţile comerciale Dominium SRL Satu Mare,Wimob SA Tăşnad,CT Cable SRL Valea Vinului, Winsome România SRL Satu Mare, Ardeleana Home Textiles SRL Satu Mare, şi Electrolux Romania S.A. .

image
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite